sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Anișoara Stănculescu, prim-vicepreședinte ALDE DOLJ: ”Revendicarile postașilor sunt legitime”

Constatăm că efectele sociale nefaste ale neadoptării unei Legi Unitare a Salarizării se tin lant.

Poștașii din Oltenia și din întreaga țară amenință cu greva generală, nemulțumiți de salariile mici ( pînă la de 10 ori mai mici decât ale birocraților din Compania Națională Poșta Română) dar si de condițiile de lucru inacceptabile, printre care lipsa echipamentelor necesare. Mulți dintre acestia acuză pe bună dreptate că sunt plătiți cu jumătate de normă desi lucrează peste program. 

Cerem guvernului să nu ignore aceste avertismente sociale și să intre într-un dialog real cu salariații Poștei Române care protestează în toată țara, un dialog care să producă efecte, nu doar iluzii. Au trecut totusi sapte luni de cand postasii sunt dusi cu vorba.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cerem Guvernului să decidă astfel încât la ședința Consiliului de Administrație al Companiei Poșta Română din data de 14 octombrie, conducerea acesteia să prezinte sindicaliștilor variantele de creștere salarială și impactul asupra bugetelor de venituri și cheltuieli. 

Greva generală nu folosește nimanui. Perturbarea activității Poștei Române riscă să producă alte surse de nemulțumire socială.

Incă o dată reafirmăm faptul că guvernul are obligația organizării alegerilor parlamentare într-un climat social de stabilitate.

Pentru guvernul PSD-ALDE, Legea Salarizării Unitare va fi un obiectiv prioritar. Ea va elimina orice fel de discriminare, va stabili un raport corect între salariile mici și cele mari, și va respecta principiul ”la muncă egală, plată egală”

Politica