miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sfinții Serghie și Vah, sărbătoriți la Catedrala mitropolitană din Craiova

În fiecare an, la 7 octombrie, Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova îmbracă haine de sărbătoare pentru a-i cinsti pe doi dintre ocrotitorii săi spirituali: Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah, ale căror moaşte se află depuse spre cinstire şi închinare în acest sfânt locaş. Sub purtarea de grijă a celor doi sfinţi mucenici vor avea loc în această zi şi festivităţile dedicate începutului noului an universitar teologic.

Joi 6 octombrie, în ajunul praznicului, după săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu litia care va începe la ora 18.00, racla în care se află moaştele Sfinţilor Serghie şi Vah va fi purtată în procesiune în jurul Catedralei mitropolitane. Momentele liturgice vor continua cu slujba Utreniei, iar la miezul nopţii va fi săvârşită Sfânta Liturghie.

Vineri, 7 octombrie, în ziua de prăznuire, la Catedrala mitropolitană va fi săvârşit Acatistul Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah, urmat de slujba Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. După Sfânta Liturghie, la ora 12.30, în sala de festivităţi a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare, str. Brestei, nr. 24, va avea loc festivitatea deschiderii anului universitar teologic 2016-2017. Cu acest prilej va avea loc şi ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului britanic Sebastian Brock, de către Facultatea de Teologie din Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova


Moaştele Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah au fost aduse în ţara noastră de către domnitorul Neagoe Basarab şi depuse la Mânăstirea Curtea de Argeş. În anul 1949, la 25 octombrie, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaşte au fost aduse la Catedrala mitropolitană “Sfântul Mare Mucenic Dumitrie” din Craiova, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire mitropolit Firmilian al Olteniei.

Politica