joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Răzmeriţă la Penitenciarul Severin: ,,Muncim pe datorie!”

Angajaţii Penitenciarului din Drobeta Turnu Severin au pichetat, luni, sediul unităţii. Aproximativ o sută de oameni au cerut demisia Ralucăi Prună din funcţia de ministru al Justiţiei, acuzând-o de dezinteres. Sindicaliştii vor salarii egale în sistem, condiţii mai bune de muncă, dar şi angajări de personal pentru a nu mai fi nevoiţi să muncească suplimentar.
Aproximativ o sută de persoane, angajaţi ai Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, au protestat, luni dimineaţa, în faţa sediului unităţii cerând demisia Ralucăi Prună din funcţia de ministru al Justiţiei. Aceştia cer îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, recuperarea orelor suplimentare, eliminarea deficitului de personal şi a inechităţilor salariale.
„Doamna ministru al Justiţiei ne discrimnează salarial la nivel de ramură de activitate în categoria personalului din siguranţă şi ordine publică. Condiţiile de muncă sunt unele precare. La nivel de sistem penitenciar nu s-a investit de foarte mulţi ani în dezvoltarea condiţiilor de muncă ale personalului. Săptămâna trecută,  dumneaei  nu a dat un răspuns colegilor noştri.  A  ocolit să dea răspunsuri clare, considerând dumneaei că cel mai bine este să ne ameninţe, să ridice tonul la noi şi să considere că în România acordarea drepturilor reprezintă un lux. Noi îi transmitem doamnei ministru că protestele vor continua până dumneaei va înţelege să aplice legea aşa cum ea este concepută”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, preşedintele Sindicatului Danubius-Drobeta,  Mihai  Bărbulescu.
Siguranţa perimetrului de pază, asigurată cu deţinuţi

290 de oameni lucrează în Penintenciarul din Drobeta Turnu Severin, deşi ar fi nevoie de 500 angajaţi. Din acest motiv, se lucrează suplimentar.
,,Muncim pe datorie. În sectorul operativ avem sute de zile de concediu de odihnă restante neacordate, dar avem restanţe la concedii şi în celelalte sectoare. Lucrăm câte unul în posturi, unde ar trebui să fim cel puţin doi, siguranţa perimetrului de pază este asigurată în cea mai mare parte cu deţinuţi. La nivelul sistemului am avut colegi agresaţi fizic şi verbal, în anul 2016 avem un caz în care un coleg a fost lovit cu pumnul  în figură  din spate de către un fost deţinut”, a afirmat liderul de sindicat al Sindicatului Lucrătorilor din Penitenciare filiala Severin, Adrian Prundeanu.

Reprezentanţii Sindicatului Omnia au declarat, într-o informare, transmisă Jurnalul Olteniei, că nu cred în promisiunile Ralucăi Prună, astfel că protestele vor continua, pregătindu-se un miting de amploare în Capitală.
“Lucrătorul de penitenciare lucrează în medie 23 ani exact în aceleaşi loc în care un deţinut este custodiat în medie 3 ani şi 8 luni. Cu toate acestea, Guvernul României a alocat  740 de milioane de dolari pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie  pentru următorii 10 ani şi  absolut nimic pentru personal. Nu există nici măcar un plan, nici pentru condiţii de lucru mizerabile, nici pentru deficitul de personal de 8.000 de posturi si nici pentru recuperarea celor 1,5 milioane de ore suplimentare.
În schimb, ministrul deţinuţilor guvernează arogant, prin declaraţii de presă. De altfel, la Gherla, a şi decretat că nu se va mai întâlni cu sindicatele decât în prezenţa presei. Se pare că îi este greu să explice de ce refuză aplicarea OUG 20/2016 şi pentru personalul din penitenciare creând astfel serioase inechităţi salariale în cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Între timp, penitenciarele încep să se blocheze ca urmare a  refuzului legitim al personalului de a mai lucra peste 180 de ore. În disperare de cauză, conducerile penitenciarelor  au amânat deja concedii  de odihnă, dar asta va funcţiona câteva zile. Penitenciarele au notificat beneficiarii de forţă de muncă referitor la  posibilitatea sistării  asigurării acesteia, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor face eforturi disperate de a menţine sistemul funcţional.
Toate acestea se întâmplă pentru că ministrul auto-desemnat tehnocrat  refuză să respecte legea şi oamenii liberi.
Despre „soluţii convenabile, într-un termen scurt” am mai auzit vorbindu-se acum mai bine de 3 luni. N-a fost decât o stratagemă urmată de un refuz justificat de apartenenţa ministrului la un grup de interese şi urmat de invitaţia arogantă de a acţiona Guvernul în judecată. Reamintim că Ministerul Justiţiei şi-a asumat,  încă din 2009 şi atunci cu 2 ore înainte de o grevă generală, alocarea şi utilizarea a 15% din bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, promisiune pe care nu a onorat-o  niciodată.
Protestele angajaţilor din penitenciare vor continua  în următoarele două săptămâni. Ulterior, în funcţie de răspunsul autorităţilor, este planificat un mare miting în faţa Ministerului Justiţiei, unde sunt aşteptaţi 2.000 de angajaţi în uniformă. Simultan, pregătim acţiuni în instanţă împotriva Guvernului României, aşa cum dealtfel a sugerat ministrul Raluca Prună”, au spus sindicaliştii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica