vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A început anul universitar 2016-2017!

Studenţi, părinţi, masteranzi,doctoranzi, cadre universitare, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, au luat parte, vineri, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, la deschiderea oficială a anului universitar 2016-2017. Cu emoţii dar şi optimism, fiecare student a păşit cu încredere pragul instituţiei, sperând să obţină rezultatele de excepţie pe care fiecare tânăr student şi le doreşte. Circa 4.500 dintre ei sunt boboci.

Ne bucurăm şi suntem onoraţi că suntem, astăzi, împreună în acest moment solemn, un moment de sărbătoare a cunoaşterii, la cea mai mare instituţie de învăţământ superior din sud-vestul României. Acest statut ne pune în custodie calitatea viitorului acestei regiuni. De noi depinde schimbarea de mentalitate pe care o aşteaptă întreaga societate, de noi depinde în mare măsură creşterea bunăstării comunităţii în care trăim. O acţiune urgentă pe care am şi început să o derulăm este cultivarea educaţională de parteneriat, un parteneriat care trebuie să funcţioneze de la nivelul pur didactic profesor- student şi până la nivelul comunităţii. De aceea axele dezvoltării instituţiei noastre sunt cercetarea cu accent pe inovare, dar şi infuzia imediată de cunoaştere, de informare. Dragi studenţi, mă adresez, întâi, nou-veniţilor, bobocilor: bine aţi venit! Vă urez o studenţie minunată, o studenţie în care grija voastră să se îndrepte către propria formare, către propriul destin. Sper să nu uitaţi că în aceşti câţiva ani pe care îi veţi petrece la Universitatea din Craiova, vă trasaţi direcţia în viaţă. Nu uitaţi, mai ales, că de voi depinde. Vă garantez că veţi găsi în profesorii voştri cei mai preţioşi camarazi, cei mai preţioşi parteneri, ascultaţi şi învăţaţi, antrenaţi-vă spiritual critic şi luaţi-o de la capăt! Vă va fi greu, vă veţi îndoi de voi sau de noi, dar drumul cunoaşterii este dificil pentru că înseamnă, înainte de orice, autodepăşire. Vă urez să fiţi curajoşi, puternici şi înţelepţi!”, le-a transmis studenţilor, Cezar Spînu, rectorul Universităţii din Craiova.

La manifestare au luat parte şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa, Victor Voicu, secretarul general al Academiei Române, John Oldham, preşedintele companiei Ford Craiova, dar şi preşedintele Senatului Universităţii din Craiova, Gheorghe Ștefan.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Evenimentul de astăzi este cu atât mai important cu cât educaţia a fost şi rămâne unul dintre elementele care definesc blazonul judeţului Dolj, prin rezultatele de excepţie şi bogata galerie de personalităţi formate la şcoala craioveană care au excelat în domeniile lor de activitate. Toate aceste eforturi şi reuşite au conturat o frumoasă tradiţie pe care Universitatea din Craiova o continuă şi o îmbogăţeşte graţie unui corp profesoral de elită, dar şi unei echipe manageriale performante, o tradiţie pe care şi dumneavoastră, stimaţi studenţi, sunteţi chemaţi să o duceţi mai departe. Doresc să remarc şi să salut preocuparea întregului colectiv pentru elaborarea unor programe de învăţământ atent corelate cu evoluţiile din planul economic, sens în care apreciez şi dezvoltarea unei relaţii de apropiere şi bună colaborare cu mediul investiţional local.

În egală măsură, merită apreciat şi accentul aşezat asupra cercetării şi inovării, ca procese creatoare de eficienţă într-un mediu concurenţial, dar şi orientarea către consolidarea dimensiunii europene a Universităţii, prin parteneriate externe şi programe de cooperare instituţională, prin extinderea şi modernizarea infrastructurii educaţionale.

În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, vă asigur, şi pentru viitor, de întreaga noastră disponibilitate pentru conlucrare, precum şi de profundul meu respect şi vă rog să primiţi sincerele mele urări de sănătate, putere de muncă şi mult succes în noul an universitar”, a spus Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Administraţia locală craioveană a promis că va rămâne, în continuare, alături de studenţi, primarul Craiovei dând asigurări că această colaborare dintre instituţii se va intensifica pentru ca studenţii să beneficieze de programe şi parteneriate care să le deschidă noi oportunităţi în viitor.

Aş vrea să vă asigur că şi în acest an administraţia locală craioveană rămâne alături de Universitatea din Craiova pentru că nu se poate una fără cealaltă, dar sper din toată inima să intensificăm această colaborare, care a fost una de bun augur până acum, doar dacă judecăm după câteva aspecte. Şi aş începe cu Grădina Botanică, ştiţi cu toţii cum arăta în urmă cu doi ani şi probabil că aţi văzut-o acum după ce a fost reabilitată de către Primăria Municipiului Craiova. Un al doilea punct de colaborare pe care l-am început cu Universitatea din Craiova, în urmă cu doi ani, a fost după deschiderea Centrului de Afaceri din Marea Britanie al Municipiului Craiova. După cum ştiţi, Municipiul Craiova este singurul din România care, la ora actuală, se poate lăuda cu un centru de afaceri în afara graniţelor. Deja 50 de studenţi de la Universitatea din Craiova au intrat într-un parteneriat cu Marea Britanie şi câţiva dintre ei au fost angajaţi. Este un lucru foarte bun pe care noi nu îl dezvoltăm doar în afara graniţelor ci şi în interiorul Craiovei pentru că am deschis deja un nou centru de afaceri pentru IT şi sperăm din toată inima să avem cât mai mulţi specialişti. Un al treilea parteneriat pe care l-am avut a fost cu Facultatea de Sport şi, începând de anul acesta, domnul Dănuţ Pascu, care este profesor la Universitatea din Craiova, a devenit şi cetăţean de onoare, după ce ne-a făcut bucuria ca, antrenând echipa de volei a SCM, să devenim campioni naţionali la volei. Eu vreau să vă spun că îmi propun să dezvolt acest parteneriat cu Facultatea de Sport şi prin crearea de noi baze sportive. Sper din toată inima, domnule rector, să vă ţineţi de cuvânt şi să faceţi ceea ce aţi promis, o Facultate de Arte la Craiova, pentru că avem mare nevoie de ea şi o aşteptăm cu mult interes”, a spus Olguţa Vasilescu.

 

Politica