vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea, primul succes “afară”

După trei înfrângeri consecutive, CSM Râmnicu Vâlcea a reuşit să obţină o nouă victorie, a doua în acest sezon.

Seria neagră s-a încheiat la Brăila, pentru trupa lui Jerry Gane, care a reuşit să se impună la limită scor 1-0. Vâlcenii au început jocul cu doi fotbalişti noi în unsprezecele de start, portarul Cabuz în locul lui Muţiu, care a greşit decisiv în meciul contra Forestei, iar Florin Costea a debutat în atac, acolo unde a făcut cuplu cu Mihai Dina. Meciul a fost unul echilibrat în debut, cu o uşoară dominare a echipei din Zăvoi, în faţa puţinilor spectatori care au ales să vadă întâlnirea pe bătrânul stadion de la malul Dunării.

În minutul 38 avea să aibă loc deschiderea scorului, după o fază lucrată de foştii atacanţi de la FC Universitatea, Costea şi Dina. Dina a trimis cu călcâiul pentru Costea care şutat din drob, fără speranţe pentru Mitrea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

După ce a debutat în Liga a II-a la Rarora, Costea mai jucase în cinci meciuri pentru CSM Râmnicu Vâlcea în anul 2005, reuşind cinci goluri, după care a fost achiziţionat de FC Universitatea Craiova.

Este cel mai important jucător al clubului din ultimul deceniu, ne ajută şi pe teren, dar şi ca imagine. Mă bucur enorm pentru debutul lui Florin, îşi dorea foarte mult să ajute echipa şi a reuşit din plin. Am făcut o primă repriză foarte bună la Brăila, pe terenul unei echipe bune, a doua parte am mai slăbit ritmul, dar este foarte important că am câştigat”, a declarat managerul din Zăvoi, Lucian Munteanu.

Tot Dina şi Costea puteau duce scorul la 0-2, Dina a lăsat în spate trei adversari, i-a pasat lui Costea, dar lobul acestuia a greşit de puţin ţinta. După pauză brăilenii în ofensivă, dar CSM a echilibrat rapid şi a continuat să aibă o posesie mai bună. În acestsă periodă de joc nici vâlcenii nu au mai pus mari probleme în atac, dar Costea putea face 2-0 în minutul 75, şutul său de la marginea careului s-a dus puţin pe lângă. Până la finalul timpului regulamentar trupa lui Gane s-a apărat perfect, iar Dacia Unirea nu şi-a creat nici măcar o ocazie notabilă. În urma sucesului, primul în deplasare, din acest sezon, CSM-ul a revenit la 0 în clasamentul adevărului, iar în runda viitoare, joacă pe propriul teren cu Metalul Reşiţa, sâmbătă de la ora 11.00. De remarcat faptul că Dacia Unirea Brăila a cedat primele puncte din acest sezon pe teren propriu, în care reuşise trei victorii acasă. La CSM au jucat: Cabuz – Samson (83 C. Cristea), Ct. Pârvulescu, I. Neag, D. Dumitraşcu – Oct. Vasile, Piscanu, D. Stana (90 I. Marian), S. Drăghici (70 Ad. Cârstea) – M. Dina, Fl. Costea. Gazdele antrenate de Alin Pânzaru i-au avut în teren pe: Mitrea – Gab. Niţă, L. Ivan, Olenic (60 Frunză), Stănciulescu – D. Oprea (82 Calu), Adăscăliţei (60 M. Enciu) – C. Roşu, Puşcaşu, Necoară – Al. Muscă.

Liga a II-a, etapa a 8-a

20 septembrie

Luceafărul Oradea – UTA Bătrâna Doamnă 0-1

Juventus Bucureşti – Olimpia Satu Mare 1-0

21 septembrie

Academica Clinceni – Foresta Suceava 3-3

Dacia Unirea Brăila – CSM Rm. Vâlcea 0-1

Sepsi Sf. Gheorghe – Dunărea Călăraşi 3-0

CS Afumaţi – Unirea Târlungeni 2-2

Şoimii Pâncota – ASU Poli Timişoara 0-3

FC Braşov – CS Baloteşti 4-2

CS Mioveni – ACS Berceni 4-1

Metalul Reşiţa – Chindia Târgovişte 0-2

Clasament

1. Chindia Târgovişte 8 7 0 1 16-6 21

2. Juventus Bucureşti 8 6 1 1 29-2 19

3. FC Braşov 8 5 3 0 16-8 18

4. UTA Bătrâna Doamnă 8 5 2 1 17-5 17

5. Foresta Suceava 8 5 1 2 17-13 16

6. Olimpia Satu Mare 8 4 1 3 19-6 13

7. Dacia Unirea Brăila 8 4 1 3 13-10 13

8. CS Mioveni 8 4 3 1 11-6 15

9. Sepsi Sf. Gheorghe 8 4 2 2 17-7 14

10. CS Afumaţi 8 3 2 3 25-9 11

11. Unirea Târlungeni 8 3 2 3 12-8 11

12. Dunărea Călăraşi 8 3 2 3 9-9 11

13. Academica Clinceni 8 3 1 4 13-16 10

14. CSM Rm. Vâlcea 8 2 3 3 7-10 9

15. ASU Poli Timişoara 8 2 2 4 12-11 8

16. Luceafărul Oradea 8 2 1 5 4-7 7

17. CS Baloteşti 8 1 3 4 11-15 6

18. Metalul Reşiţa 8 2 0 6 4-18 6

19. ACS Berceni 8 0 0 8 4-22 0

20. Şoimii Pâncota 8 0 0 8 1-65 0

Politica