joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

„Subţire”, dar a fost. Protest şi la Craiova faţă de cazul Oprea

Circa 30 de persoane au participat, în această seară, la un protest în Piaţa Prefecturii. Mitingul a fost organizat în urma deciziei luate de parlamentari, prin care Gabriel Oprea a scăpat de cercetarea penală în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Protestul din Craiova a fost unul paşnic. Participanţii au avut afişe cu diverse mesaje, precum  “DNA, nu te Oprea!”, sau “Cercetare nu imunizare” şi au aprins lumânări în memoria poliţistului Bogdan Gigină.

„Este o seară de comemorare, un poliţist a fost batjocorit a doua oară din cauza votului din Parlament. Gabriel Oprea ar fi bine să se retragă. A greşit când a cerut sa fie salvat, pentru că ne-a stârnit pe toţi. Îmi pare rău că un copil a ajuns în centrul atenţiei din cauza unor oameni care nu au măsură”, a afirmat Sorin Ghiţă, unul dintre protestatari.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un alt protestatar, Bogdan Ciurezu a spus: „Ne-am săturat de ceea ce s-a întâmplat în cazul Oprea. Putea să fie oricine, în locul poliţistului, oricare dintre noi. Parlamentarii ar trebui să îşi dea ei demisia nu să-l scape pe domnul Oprea”, a spus şi Bogdan Ciurezu, un alt protestatar.

 

Articolul precedent
Articolul următor

Politica