vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A început procesul! Doljeanul care a târât cu maşina un poliţist local prin centrul Craiovei ar fi vrut să scape de arest

Magistraţii Judecătoriei Craiova au respins, marţi, cererea bărbatului, de 36 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, Daniel Bancău, care a târât cu Audi un agent de la Poliţia Locală Craiova prin centrul Craiovei aproape 40 de metri, de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu. Instanţa a decis ca inculpatul să rămână după gratii, iar pe fond, cauza a fost amânată pentru 13 octombrie a.c. Doljeanul a fost trimis în judecată pentru ultraj în urma faptei sale, marţi, 20 septembrie a.c. fiind primul termen în dosar, iar agentul, din fericire, a scăpat cu leziuni care nu i-au pus viaţa în primejdie.

Reamintim că incidentul s-a petrecut, marţi, 19 iulie a.c., în centrul Craiovei, în zona Universităţii. Agentul Ionel Broboană, în vârstă de 47 ani, se afla în stradă împreună cu alţi doi colegi, într-o acţiune pe linie rutieră. La un moment dat, agentul a observat un Audi cu numere de Braşov care oprise într-o zonă în care nu avea dreptul. I-a cerut şoferului să plece, însă acesta a refuzat şi a intrat într-un magazin. Poliţistul l-a aşteptat şi i-a cerut actele. Șoferul însă a plecat cu poliţistul atârnat de maşină. L-a târât câţiva metri apoi i-a dat drumul.

Mă aflam în serviciul de patrulare în zona Universitate. Eram acolo trei agenţi. Colegii mei sancţionau doi contravenienţi. Eu am rămas în stradă pentru a preveni pe ceilalţi participanţi în trafic să nu mai oprească în zona inidicatorului Zona Interzisă, moment în care a apărut un Audi de culoare albă, de Braşov. Eu am mers către acesta, conducătorul fiind în autoturism i-am comunicat şi am crezut că a înţeles. (..) S-a întors la maşină, prin spatele maşinii, a deschis portiera maşinii la dânsul, eu fiind lângă maşină m-am legitimat, m-am recomandat şi i-am solicitat documentele de identitate. Acesta s-a urcat în autoturism, rămânând portiera lui deschisă, eu am ţinut de ea să nu lovească celălalte autoturisme în trafic. El s-a urcat la volan, a băgat cheia în contact, s-a prefăcut că îmi dă actele, dar a pornit maşina, a pornit în trombă cu mine, nu am apucat să îmi dau drumul. A plecat cu mine în mers, eu în picioare pe lângă maşină circa 15-20 de metri, după care eu nu am mai putut să ţin ritmul maşinii, a plecat cu mine târâş. Eram cu piciorul şi mâna dreaptă jos. Cu cealaltă mă ţineam de portieră, nu mai puteam să îmi dau drumul riscam să intru sub maşina lui sau să ajung în faţa altor maşini. De frică nu mi-am dat drumul. Am strigat că mă omoară, a oprit maşina, eu mi-am dat drumul, el a închis portiera şi a plecat”, a  spus  agentul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliţistul local a fost transportat la spital şi a obţinut şi un certificat medico-legal din care rezultă că are nevoie de 6-8 zile de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost identificat şi prins la scurt timp de poliţiştii de la Rutieră. Este vorba de Daniel Bancău, din comuna doljeană Vârvoru de Jos, în vârstă de 36 ani. Având în vedere că bărbatul are antecedente, întrucât în 2011 acesta a fost condamnat, de Tribunalul Dolj, la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă, în urma unui accident de circulaţie şi se afla în perioada termenului de încercare de cinci ani şi şase luni, timp în care nu mai avea voie să comită o altă infracţiune, Bancău a fost reţinut pentru 24 de ore. Pe 20 iulie a.c. a fost prezentat instanţei de judecată, care i-a emis mandat de arestare pentru 30 de zile, iar pe 28 iulie a.c. s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ultraj. Pe 1 august Judecătoria Craiova a menţinut arestarea preventivă a lui Bancău, însă inculpatul a contestat hotărârea instanţei de fond. Pe 11 august a.c., Tribunalul Dolj i-a respins contestaţia, hotărârea fiind definitivă.

Inculpatul a făcut însă o nouă încercare, cerând instanţei înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu. Magistraţii Judecătoriei Craiova i-au respins, însă, marţi, 20 septembrie a.c., la primul termen al procesului, solicitarea şi l-au menţinut în arest preventiv: „Respinge cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestarii preventive cu masura arestului la domiciliu. In temeiul art. 362 alin.2 Cpp rap. la art. 208 alin.2 Cpp mentine ca fiind temeinica şi legala măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Bancău Daniel prin încheierea nr.56 a Judecătoriei Craiova din 20.07.2016 fiind emis mandatul de arestare preventivă cu numărul 38/20.07.2016. Cu drept de contestatie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20.09.2016, ora 12.45. Amână cauza faţă de lipsa de procedură cu partea vătămată”, după cum se arată în hotărârea instanţei.

 

Politica