vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Încă un semieşec pentru craioveni

 

Etapa cu numărul opt a adus în faţa lui CSU Craiova formaţia Concordia Chiajna, meciul având loc, duminică, pe stadionul Extensiv din Bănie. Echipa pregătită de Gigi Mulţescu a repetat rezultatul obţinut în etapa anterioară, la CFR Cluj, când a remizat cu formaţia clujeană, scor 0-0. De data asta, craiovenii au marcat un gol în faţa ilfovenilor, dar au şi încasat unul înspre finalul jocului. După o primă repriză în care golurile au fost absente pe Extensiv, deşi ambele echipe au încercat să marcheze şi au ratat mai multe ocazii, gazdele au deschis scorul la scurt timp după startul actului secund. Măzărache (52) a înscris pentru Craiova în urma unei pase a lui Bancu care l-a lăsat singur cu Bălgrădean, fostul portar al echipei oltene. Avantajul lui CSU nu a ţinut însă până la sfârşitul întâlnirii, iar vizitatorii au reuşit să egaleze prin Constantinescu (75). Este a doua remiză consecutivă pentru craioveni, rezultat ce îi scoate pe aceştia de pe podium. Echipa olteană ocupă acum locul patru, cu un punct sub Pandurii Târgu Jiu.

E greu de jucat contra Craiovei. În afară de primele cinci minute, în care am fost surprinşi de un joc mai ofensiv al lor, cu pressing avansat, după aceea am pus stăpânire pe joc, am controlat meciul în mare măsură. Am avut o groază de ocazii, faze multe de poartă, numai că ne lipseşte ultima execuţie. În continuare, producem ocazii, doar că ratăm. Ne-am descoperit, am riscat, iar fotbalul ne-a pedepsit, poate prea dur: nu meritam să luăm gol scos din pălărie. A fost o întâmplare, cu puţin exterior, dacă o prindea bine, mingea era în braţele portarului. Toate meciurile sunt grele, chiar şi echipele care au plecat mai greu, au reuşit să se organizeze, Târgu Mureş, Timişoara. Luăm fiecare meci în parte. Mergem la Voluntari, echipă care joacă bine acasă. Are şi un teren mai ciudat, la limitele regulamentului, au jucători valoroşi care pot decide soarta jocului. Eu zic că ne e la îndemână să câştigăm jocul”, a declarat Gigi Mulţescu, la finalul meciului.

CSU Craiova va întâlni în etapa intermediară din această săptămână, FC Voluntari. Partida este programată, miercuri, de la ora 17.00, pe terenul echipei din Voluntari.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Jucătorii nu se demoralizează

Chiar dacă şi-au pierdut locul de pe podium, băieţii lui Gigi Mulţescu continuă să creadă în forţa lor de a începe să câştige din nou meciuri şi a avansa în clasament. Andrei Ivan a spus după meciul cu Chiajna că s-au pierdut două puncte importante, dar vor aborda următoarele meciuri la victorie.

Astăzi am pierdut două puncte care erau foarte importante pentru noi în lupta pentru podium. Nu am făcut cel mai bun joc al meu, dar îmi voi reveni la următorul joc şi voi marca. Ne vom bate cu fiecare echipă de la egal la egal. Vom juca la victorie cu Voluntari şi Botoşani, pentru că vrem să avem moral bun înaintea duelului cu Steaua de pe Naţional Arena. Suntem pregătiţi să ne batem cu orice echipă”, a afirmat Ivan. Măzărache, autorul unicului gol al Craiovei din partida de duminică, este bucuros că reuşeşte să înscrie pentru echipa craioveană, dar şi-ar dori ca golurile sale să aducă şi mai multe puncte.

M-aş simţi şi mai bine dacă prin golurile mele am fi mai sus în clasament. Mă bucur că înscriu meci de meci, iar golurile mele sunt importante pentru echipă. Pe noi nu ne-au surprins deloc adversarii, ne-am surprins noi că am ratat prea mult. Dacă fructificam măcar una din cele trei-patru ocazii pe care le-am avut la 1-0 am fi închis jocul fără probleme”, a spus Măzărache.

CSU Craiova – Concordia Chiajna 1-1 (0-0)

A marcat: Măzărache 52 / Constantinescu 75

Stadion: Extensiv, suporteri: 4.500

CSU: Calancea – Popov, Kay, Acka, Vătăjelu – Madson – Ivan, Bancu (74 Gustavo), Băluţă (64 Zlatinski) – Rocha, Măzărache (83 Rambe).

Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

Chiajna: Bălgrădean – Bărboianu, Melinte (54 Serediuc), Koenders (46 Tincu), Bucurică – Grădinaru, Buleică, Costin, Roşu (74 Constantinescu) – Cristescu, Pena.

Antrenor: Emil Săndoi

Arbitri: H. Feşnic, V. Avram, F. Păunescu. Rezervă: M. Balaci

Observatori: Ion Căţoi, Stan Prodan.

 

Politica