vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

La mulţi ani, pompierilor!

În urmă cu 168 de ani, intrarea în Bucureşti a trupelor otomane a dat posibilitatea Companiei de Pompieri să ia parte la unul dintre cele mai înălţătoare momente ale Revoluţiei Române: Bătălia din Dealul Spirii. O coloană otomană formată din 6.000 de luptători, aflată sub comanda lui Kerim Paşa, urma să preia cazarma din acea zonă. Înmânarea noilor drapele, înainte de sosirea trupelor otomane, a aprins în sufletele ostaşilor dorinţa de apărare naţională. Astfel, Compania de Pompieri, comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu şi-a manifestat dorinţa de a merge la cazarma din Dealul Spirii. Bătălia s-a declanşat în urma altercaţiei dintre un ofiţer al Companiei de Pompieri şi unul otoman. Pompierii au luptat fără cruţare împotriva otomanilor, care deşi superiori numeric, au fost învinşi de pompieri. Kerim Paşa, văzând că pierde lupta, propune încetarea focului şi garantează libera ieşire din cazarmă. Angajamentul nu este respectat de otomani şi în această bătălie eroică îşi pierd viaţa 47 de soldaţi pompieri, 2 ofiţeri, 200 de otomani, iar peste 100 de ostaşi au fost răniţi. Astfel, unul dintre cele mai semnificative momente ale pompierilor, se sărbătoreşte în fiecare an, pe 13 septembrie, cinstindu-se memoria pompierilor eroi care şi-au jertfit viaţa în bătălia din Dealul Spirii pentru libertate, dreptate şi pentru independenţa de stat a României.

Ziua Pompierilor a fost sărbătorită marţi şi la Craiova. Prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a participat la festivitatea organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj, cu prilejul sărbătorii Zilei Pompierilor din România.

Cu acest prilej a transmis mesajul ministrului Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, prefectul şi-a exprimat aprecierea pentru curajul şi devotamentul  profesioniştilor din cadrul ISU Dolj:

În numele Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, dar şi în calitate de preşedintele al Comitetului Judeţean Situaţii de Urgenţă, doresc să vă adresez cele mai sincere felicitări pentru modul profesionist şi plin de dăruire în care vă îndepliniţi misiunile în  interesul semenilor noştri, reuşind astfel să deveniţi un corp de elită în care românii au mare încredere.

În această zi cu o deosebită însemnătate, doresc să vă asigur de întreaga mea consideraţie pentru curajul şi devotamentul de care daţi dovadă şi vă transmit multă sănătate, putere de muncă şi succes în îndeplinirea nobilei şi generoasei meniri. La mulţi ani!”, a declarat prefectul judeţului Dolj.

Pompierii au fost felicitaţi de autorităţi pentru întreaga activitate desfăşurată şi le-au fost înmânate diplome şi cupe pentru concursurile câştigate. De asemenea, Consiliul Judeţean Dolj i-a recompensat pe cei care au obţinut rezultate în competiţiile sportive cu suma de 25.000 de lei.

În fiecare an, data de 13 septembrie ne prilejuieşte comemorarea unui moment istoric de o însemnătate cu totul aparte prin semnificaţiile sale, dar şi celebrarea unor valori care, de-a lungul timpului, i-au definit şi călăuzit în misiunea lor pe membrii unui veritabil corp de profesionişti.

Astăzi, marcăm Ziua Pompierilor din România, în amintirea dramaticei confruntări din Dealul Spirii, un simbol pentru curajul şi spiritul de sacrificiu cu care înaintaşii noştri şi-au pus vieţile în slujba idealurilor unei întregi naţiuni, în timpul Revoluţiei din 1848.

Atunci, ostaşii conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu au luptat cu fermitate împotriva unui inamic mult mai numeros, dând astfel măsura eroismului şi temerităţii. Aceleaşi calităţi le regăsim astăzi, repetându-se discret, zi de zi, în fiecare acţiune pe care pompierii şi-o asumă şi o duc la îndeplinire.

Un trecut onorant este respectat, în prezent, de cadrele şi conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Oltenia», prin activitatea desfăşurată la standarde de excelenţă şi recunoscută, în acest an, la cel mai înalt nivel, prin înmânarea Drapelului de Luptă al unităţii.

La ceas aniversar, vă rog să primiţi expresia deplinei aprecieri pentru toate eforturile pe care le depuneţi în beneficiul comunităţii doljene, alături de sincere urări de sănătate, putere de muncă şi mult succes în toate misiunile pe care le veţi îndeplini“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Cu ocazia manifestărilor, au fost prezentate şi echipamente achiziţionate în vederea dotării Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltenia“, în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană în valoare totală de aproape 17 milioane de euro. Demersurile cu finanţare obţinută prin Programul Operaţional Regional, derulate prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia începând cu anul 2009, au condus la procurarea unui număr total de 64 de autospeciale de diverse tipuri, destinate celor cinci inspectorate pentru situaţii de urgenţă din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, 15 dintre aceste echipamente revenind ISU „Oltenia“.

La festivitatea organizată la Palatul Administrativ cu prilejul Zilei Pompierilor din România, alături de preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, au mai participat, viceprimarul municipiului Craiova Adrian Cosman, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Alina Elena Tănăsescu şi Cosmin Vasile, inspectorul şef al ISU „Oltenia“, colonelul Constantin Florea, precum şi alţi reprezentanţi din conducerea instituşiilor locale.

Aniversarea pe 13 septembrie a tuturor pompierilor din România, readuce în memorie sacrificiul acelor pompieri care în anul 1848 au scris o pagină de devotament şi demnitate naşională în confruntarea din Dealul Spirii cu armata otomană venită să înăbuşe Revoluşia Română. Gestionarea situaşiilor tot mai complexe din sfera situaşiilor de urgenşă, presupune oameni cu reale calităşi, loiale, dar şi curajoşi. Pompierii militari au dovedit de nenumărate ori aceste calităşi, prin professionalism şi seriozitate fiind permanent în slujba cetăşenilor”, a spus Constantin Florea, inspectorul şef ISU Dolj.

Politica