vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

“Clubul Dramaturgilor și al SpectActorilor Craioveni”

Joi, 8 septembrie, de la ora 18, “Clubul Dramaturgilor și al SpectActorilor Craioveni” (CDSC) vă invită la prima sa reuniune, la sala “Ia te uită!” a TNC.

După atâtea stagiuni prolifice și festivaluri de succes ale Naționalului craiovean era și timpul să apară un nucleu de dramaturgi în Craiova. De-a lungul anilor s-au evidențiat aici o serie de scriitori care au prins gustul scrisului pentru scenă, iar o parte dintre ei vor putea fi văzuți și ascultați săptămâna aceasta la
“CDSC”. Prima întâlnire a dramaturgilor craioveni îi va avea în prim plan pe Gheorghe Truță, decanul de carieră al dramaturgilor noștri, Toma Grigorie, decanul de vârstă, Cornel Mihai Ungureanu, Horia
Dulvac, Ionel Ciupureanu, Constantin Pădureanu. Lipsesc, motivat, Ionel Bușe și Aurelian Zisu, iar în curând sperăm să ni se alăture și dramaturgul Julien Caragea, profesor de franceză la Piscu Vechi.

Toți acești dramaturgi au obținut în ultima vreme rezultate frumoase în activitatea lor, iar unii dintre ei au fost jucați sau urmează să fie jucați pe scenele TN “Marin Sorescu” Craiova, cum este cazul lui
Ionel Bușe, câștigător al Concursului Drama 2015 organizat de Universitatea din Craiova în parteneriat cu Teatrul Național Marin Sorescu. Piesa acestuia, “Bătrânul și eutanasierul”, va fi pusă în scenă până la finalul acestui an.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La prima reuniune a Clubului vor participa ca invitați de onoare actorii Tamara Popescu și Constantin Cicort, care vor lectura fragmente din piesa într-un act a lui Gheorghe Truță, “Noaptea e un sfeșnic bun”. Următoarea reuniune este programată să aibă loc peste peste două săptămâni.

Inițiator și moderator al evenimentului, Nicolae Coande.

Politica