vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sindicaliștii de la CET Govora cer dreptate magistraţilor de la Tribunalul Vâlcea

Liderii sindicatelor de la CET Govora au trimis o scrisoare comună  președintelui Tribunalului Vâlcea prin care atrag atenţia asupra consecinţelor în cazul unei decizii nefavorabile în dosarul insolvenţei, ce avea termen pe 2 septembrie și a fost amânat pentru data de marţi, 6 septembrie.

„Stă în puterea Dumneavoastră să salvaţi CET Govora prin adoptarea unor decizii CORECTE și care să respecte legea cu privire la relaţia cu Ciech Soda. Ne manifestăm nemulţumirea majoră că, exact în momentul în care Soda România acceptase preţurile CET Govora de 106 lei/Gcal pentru aburul de 6 și 13 bari respectiv 110 lei/Gcal pentru aburul de 35 de bari, dumneavoastră prin hotărârea pe care aţi pronunţat-o pe 18 august ne-aţi obligat să vindem la 78 lei/Gcal, acumulând pierderi în fiecare zi”, – scriu disperaţi şi revoltaţi liderii de sindicat de la CET Govora, potrivit ziaruldevalcea.ro.

Reamintim printre cele declarate de către Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al CET Govora, joi, pentru Jurnalul Olteniei că Tribunalul Vâlcea a admis cererea de suspendare a deciziei de denunţare a contractului de furnizare a aburului cald industrial încheiat între cele două părţi. Contractul a fost denunţat, începând cu 1 august, de administratorul judiciar al CET Govora, tocmai din cauza preţului mic de livrare a agentului termic, pentru a reduce pierderile care s-au ridicat anul trecut la 97 milioane lei şi pe primele 6 luni din 2016 la 24 milioane lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Vă rugăm faceţi dreptate, respectaţi legea și salvaţi CET Govora”

„Domnule Preşedinte, cu respect vă informăm că, în situaţia în care principalul contract prin care CET Govora își vinde producţia de abur industrial va rămâne în fiinţă în parametri actuali de preţ, soarta CET Govora este pecetluită atâta vreme cât menţinerea preţului actual cauzează o pierdere de 171.000 de lei pe zi, respectiv de 5.300.000 de lei lunar sau 63.000.000 lei anual, ceea ce va conduce în mod implacabil la falimentul societăţii.

Falimentul CET Govora înseamnă pierderea tuturor licenţelor și oprirea imediată a activităţii, cu consecinţa disponibilizării tuturor salariaţilor și începerii operaţiunilor de lichidare a CET Govora. Cu alte cuvinte, falimentul CET Govora înseamnă vinderea obligatorie a acesteia la fier vechi și pierderea locurilor de muncă a 2.000 de persoane.

Falimentul CET Govora ar însemna dispariţia totală a întregii platforme industriale Râmnicu Vâlcea, pentru că nici Uzinele Sodice și nici Oltchim nu au variante alternative de aprovizionare cu aburul tehnologic indispensabil procesului lor de producţie”, scrie în același memoriu trimis de sindicaliști președintelui Tribunalului Vâlcea.

Din luna mai, CET Govora, cel mai mare producător de energie electrică și termică din judeţul Vâlcea se află în insolvenţă.

Politica