vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un pensionar din Olt a donat bani pentru achiziţia de incubatoare la SJU

Un profesor pensionar, în vârstă de 87 ani, din judeţul Olt, a donat 21.000 euro Spitalului de Urgenţă din Slatina, special pentru ca unitatea medicală să cumpere incubatoare pentru nou-născuţi.

Ion Mihai Giuran a mers săptămâna trecută la Spitalul din Slatina, la Secţia de Neonatologie şi i-a spus şefei de secţie că vrea să doneze bani. Cu cei 21.000 euro pot fi achiziţionate două incubatoare noi pentru bebeluşii care se nasc la Spitalul din Slatina.

Dânsul a contactat direct Secţia de Neonatologie, pe doamna doctor Alexe, şefa de secţie. Dânsul a vrut să doneze pentru copiii mici. Noi aveam incubatoare, numai că aparatura existentă este luată în etape, unele incubatoare sunt şi cu vechime mai mare, fiind noi sunt mai utile decât cele existente”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, Cătălin Pătru, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slatina.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pensionarul ar fi vrut iniţial ca donaţia să fie una discretă, însă vestea s-a răspândit cu repreziciune.

Gestul impresionant al profesorului Ion Mihai Giuran a fost adus în atenţia publică, iniţial, de Gazeta Nouă, care i-a publicat şi povestea de viaţă. Bărbatul s-a născut la Piatra-Olt şi a făcut studii la Iaşi. Timp de 14 ani a fost deţinut politic, iar apoi a reuşit să plece în Londra.
„Am trecut prin 13 închisori, cel mai mult am stat la Aiud. Am fost coleg de celulă cu Radu Gyr, cel care a scris «As-noapte Iisus mi-a intrat în celulă». Am stat în puşcărie cu capii legionarilor, erau foarte credincioşi. La Gherla, ne-au băgat foarte mulţi într-o încăpere, nu aveam aer să respirăm, iar până dimineaţa foarte mulţi au murit. Am supravieţuit pentru că am stat lângă uşă, care avea un gol de două degete sub ea”,  a spus Mihai Giuran, pentru Gazeta Nouă.
În Londra a lucrat 18 ani ca profesor, iar acum primeşte pensie de acolo.
La câţiva ani după Revoluţie a revenit în ţară, iar în 2002 a ajutat Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” să înfiinţeze o secţie de limbă engleză, donând peste 350 de volume.

Acum, profesorul Giuran vrea să strângă bani pentru încă un incubator pentru SJU Slatina.

Politica