sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Percheziţii la hoteluri din Vâlcea şi Constanţa

Poliţiştii de la Investigarea Criminalității Economice fac 16 percheziții la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 10 milioane de euro, prin evaziune fiscală și spălare de bani. Vizate sunt şi hotelurile Riviera din Olăneşti şi Mamaia. Potrivit Digi24, descinderi au loc şi la o televiziune locală din Vâlcea.

La data de 31 august a.c.,  polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie–Secţia de urmărire penală şi criminalistică, efectuează 16 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi pe raza judeţelor Vâlcea şi Constanţa, la persoane fizice şi juridice, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

De asemenea, vor fi puse în aplicare 9 mandate de aducere a unor persoane, în vederea audierii acestora şi dispunerii măsurilor legale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2006–2016, administratorii a 10 societăţi comerciale din judeţele Vâlcea şi Constanţa ar fi operaţionalizat un mecanism financiar-fiscal, prin care ar fi obţinut foloase în mod ilegal.

Astfel, prin diminuarea obligaţiilor fiscale, dar şi prin achiziţionarea de active la preţuri subevaluate ori prin înregistrarea unor operaţiuni comerciale fictive semnificative, pentru creșterea nereală a cheltuielilor deductibile (produsele facturate nu au figurat în conturile specifice de stocuri ale furnizorului, sau serviciile nu au fost prestate), ar fi eludat obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 10 milioane de euro”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Politica