vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Municipalul severinean, cu 2 meciuri / etapă

Din luna septembrie, CS Pandurii Târgu Jiu şi CSU Craiova vor împărţi stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin.

La solicitarea televiziunilor care deţin drepturile TV pentru Liga I, LPF a obligat clubul din Bănie să joace meciurile de pe propriul teren pe o arenă cu nocturnă, pentru a evita ca jocurile din perioada următoare nu poată fi transmise în prime-time, ci să se dispute la ore total nepotrivite pentru audienţe (ora 17 – septembrie / 15 – octombrie) / 14 – noiembrie / 13 decembrie, cum era cazul stadionului Extensiv)

Paradoxul face ca, până la finele sezonului regulat, atât Pandurii Târgu Jiu, cât şi CSU Craiova să joace în aceeaşi rundă pe propriul teren, ceea ce înseamnă că, în decurs de 2/3 zile, pe arena de 18.000 de locuri, de la malul Dunării, să fie programate 2 jocuri. În această situaţie, gazonul ar putea ceda, iar antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraş, speră ca echipa sa să fie prima care joacă meciul de la Severin, în runda respectivă. „Nu e plăcut şi nici indicat să joci două meciuri la o zi/două distanţă pe acelaşi teren, dar dacă aşa s-a hotărat, va trebui să acceptăm. Nu avem ce face, fiindcă nu e stadionul nostru, e al Primăriei din Severin, care ne primeşte în chirie. Sper să avem noi norocul să jucăm înaintea celor de la Craiova”, a spus Grigoraş.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prima situaţie de acest gen se va întâmpla pe 17 septembrie, când CS Pandurii va primi vizita celor de la ASA Târgu Mureş, iar CSU Craiova va juca, tot pe propriul teren, cu Concordia Chiajna. LPF încă n-a anunţat programul pentru etapa a VIII-a.

De anul viitor, ambele echipe speră să revină pe propriile stadioane, la care se lucrează în prezent, însă momentan nu se ştie data exactă la care noile arene vor putea fi inaugurate.

 

Programul celor două echipe care vor juca pe Stadionul Municipal din Dr.Tr.Severin

Etapa a VIII-a (17.09.16)

Pandurii – ASA Târgu Mureş

CSU Craiova – Concordia Chiajna

Etapa a X-a (24.09.16)

Pandurii – Viitorul Constanţa

CSU Craiova – FC Botoşani

Etapa a XII-a (15.10.16)

Pandurii – FC Botoşani

CSU Craiova – Dinamo

Etapa a XIV-a (29.10.16)

CSU Craiova – Pandurii

Etapa a XVI-a (19.11.16)

Pandurii – ACS Poli Timişoara

CSU Craiova – Astra Giurgiu

Etapa a XVIII-a (30.11.16)

Pandurii – FC Voluntari

CSU Craiova – ACS Poli Timişoara

Etapa a XX-a (10.12.16)

Pandurii – Gaz Metan Mediaş

CSU Craiova – CFR Cluj

Etapa a XXII-a (04.02.17)

Pandurii – CSMS Iaşi

CSU Craiova – FC Voluntari

Etapa a XXIV-a (18.02.17)

Pandurii – Concordia Chiajna

CSU Craiova – Steaua

Etapa a XVI-a (04.03.17)

Pandurii – Dinamo

CSU Craiova – Gaz Metan Mediaş

Politica