vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

300 de oameni, disponibilizaţi de la CET Govora

Aproape 300 de oameni au fost disponibilizaţi, la sfârşitul lunii iulie 2016, de la CET Govora, conform unui raport al administratorului special ce va fi prezentat miercuri, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Vâlcea.

Ca urmare a deciziilor implementate, în cursul lunii iulie au fost disponibilizaţi un număr de 282 de salariaţi. Din totalul de 282 de salariaţi disponibilizaţi ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea numărului de personal (Decizia nr. 680/18.07.2016, emisă de administratorul judiciar şi administratorul special, privind aprobarea structurii organizatorice a societăţii începând cu data de 20.08.2016), un număr de: 134 au primit şi semnat preavizul, 5 au încetat contractul individual de muncă ca urmare a pensionarii, 1 a încetat contractul individual de muncă fără salarii compensatorii deoarece cumula pensia cu salariul, 1 o să înceteze contractul individual de muncă pe perioadă determinată pe 10 august, 53 au refuzat semnarea şi drept urmare s-a stabilit transmiterea prin executor judecătoresc, 43 erau în CO urmând ca în momentul întoarcerii să primească preavizul, 30 erau în concediu medical urmând ca în momentul întoarcerii să primească preavizul, 5 erau în concediu fără plată şi recuperări urmând să primească preavizul pe măsura întoarcerii la locul de muncă, 7 erau în concediu de creştere şi îngrijire copil urmând să primească preavizul în momentul încetării motivului suspendării contractului, 3 erau detaşaţi la societatea CETPREST urmând să primească preavizul în momentul încetării detaşării”, se arată în raportul publicat de voceavalcii.ro.

Potrivit aceluiaşi document, în perioada 01.07.2016 – 31.07.2016, au continuat negocierile cu reprezentanţii sindicatelor pentru discutarea şi agrearea unor modificări ale regulamentului intern pe perioada insolvenţei societăţii şi derularea consultărilor din cadrul procedurii concedierii colective.
„Ca urmare a negocierilor cu reprezentanţii sindicatelor din cadrul societăţii s-a ajuns la următoarea înţelegere: au fost desfiinţate un număr de 306 posturi din care 282 de posturi ocupate, faţă de 317 posturi propuse iniţial, dintre care 293 ocupate şi 24 posturi vacante. Facem precizarea că disponibilizările au fost analizate nominal, în funcţie de criteriile stabilite împreună cu reprezentanţii sindicatelor, criterii prezentate inclusiv în cadrul prezentului raport. (…) Prin adresa nr 33368/06.07.2016, au fost convocaţi reprezentanţii tuturor sindicatelor din cadrul SC CET Govora SA în data de 07.07.2016, ora 10,00. La întâlnire au participat toate cele 12 sindicate, pe ordinea de zi aflându-se consultarea în vederea elaborării nomenclatorului unic de funcţii şi meserii, anexă la Regulamentul Intern. A fost analizat nomenclatorul de funcţii şi meserii, precum şi ultimele modificări pe Regulamentul Intern după cum urmează: majorarea clasei minime cu 100 lei (faţă de valoarea clasei minime din vechiul nomenclator aprobat) pentru meseriile pentru care reprezentanţii sindicatelor din zona minieră au solicitat un minim de 1.900 lei; eliminarea art. 4.60 referitor la primele jubiliare; eliminarea art 5.9 „energia electrică acordată pensionarilor” art. 5.10 „acordarea de ajutoare în caz de îmbolnăvire pentru pensionari”, art 5.22 „nivelarea la 75% a diferenţelor salariale”. În data de 13.07.2016, s-au comunicat reprezentanţilor sindicatelor listele nominale cu salariaţii propuşi spre concediere de către directorii direcţiilor în care se află posturile desfiinţate. Directorii au prezentat nominal salariaţii propuşi spre concediere urmând ca asupra acestora săşi expună punctul de vedere sindicatul al cărui membru este salariatul nominalizat spre concediere. Notificările prevăzute de lege au fost înregistrate la ITM sub nr. 10192 din 11.07.2016 şi la AJOFM sub nr. 7500 din 11.07.2016. În urma discuţiilor purtate cu sindicatele s-au stabilit listele nominale de disponibilizaţi (282 posturi ocupate şi 24 posturi vacante). Criteriile de selecţie a salariaţilor aplicate pentru fiecare direcţie au fost atât cele menţionate în regulamentul intern, cât şi cele stabilite în plus în cadrul consultărilor, în funcţie de specificul fiecărui loc de munca. Salariile compensatorii, ce se acordă în condiţiile prevăzute de art. 4.99 din regulamentul intern în situaţia concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariarului, se vor acorda lunar, eşalonat, începând cu luna următoare celei încetării raporturilor de muncă. (..)
Criteriile de selecţie a salariaţilor aplicabile pentru fiecare direcţie au fost atât cele menţionate în regulamentul intern, cât şi cele stabilite în plus în cadrul consultărilor, în funcţie de specificul fiecărui loc de muncă”, se mai arată în raport.

Policlinica Buna Vestire Craiova

CET Govora se află în insolvenţă. Administrator judiciar al societăţii este Remus Borza, iar administrator special, Mihai Mihalache.

 

Politica