Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Un mehedinţean, promovat în funcţie mare la Ministerul Educaţiei

Publicat

pe

Mehediţeanul Marian Șuţă este noul director al Centrului de Evaluare şi Examinare de la Ministerul Educaţiei. Marian Șuţă, fost inspector şcolar general la Mehedinţi, a fost numit în fruntea Centrului de Evaluare şi Examinare, după ce a fost demis Cristian Mirescu, acuzat de încălcări grave ale procedurii de licitaţie pentru manunalele de clasa a IV-a. Anunţul a fost făcut chiar de către ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, care a declarat că elevii de clasa a IV-a nu vor avea manuale  noi, la 12 septembrie, în condiţiile în care raportul Corpului de control al premierului arată că au fost încălcări grave ale procedurii de licitaţie. ,,Raportul Corpului de control ne-a parvenit acum câteva zile. Experţii au constatat încălcări grave ale procedurii de licitaţie pentru manunalele de clasa a IV-a. Tocmai de aceea, suntem în proces de soluţionare a contestaţiei care a fost înaintată de către editori. Acesta este şi motivul pentru care, din păcate, nu vom avea manuale la 12 septembrie pentru elevii de clasa a IV-a”, a declarat ministrul Educaţiei, potrivit news.ro. Mircea Dumitru a ţinut să precizeze că se va ţine cont de recomandările Corpului de Control care a sesizat nereguli cu privire la revizuirea procedurii interne de secretizare şi desecretizare a ofertelor, eliminarea conflictului de interese existent până acum în organizarea licitaţiilor între directorul CNEE şi preşedinte al comisiei de licitaţii. Centrul de Evaluare şi Examinare este unul din organismele deosebit de importante din cadrul Ministerului Educaţiei, întrucât aici se pregătesc subiectele pentru examenele naţionale. Ministrul Educaţiei a ţinut să precizeze că activitatea acestei instituţii va fi îmbunătăţită, iar numirea lui Marian Șuţă este unul din paşii care vor fi urmaţi pentru rezolvarea problemelor existente aici.

 

Continue Reading