miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vicepremierul Costin Borc, la Complexul Energetic Oltenia

Vicepremierul Costin Borc a venit, marţi, la sediul Complexului Energetic Oltenia, unde au fost purtate discuţii tehnice cu conducerea companiei, dar şi cu partenerii sociali mandataţi de federaţiile sindicatelor reprezentative pentru negocierea Contractului Colectiv de Muncă.

Conform unui comunicat de presă postat pe site-ul CEO, conducerea companiei a făcut mai multe precizări.

Deşi situaţia pe care o traversează CE Oltenia nu este deloc uşoară, au fost respectate toate termenele de acordare a drepturilor salariale; până la sfârşitul lunii septembrie vor fi achitate toate obligaţiile către furnizori; graficul de eşalonare a plăţilor către bugetul de stat stabilit cu ANAF va fi, de asemenea, respectat. CE Oltenia este o companie care nu trăieşte din subvenţii sau din bani publici şi nu a cerut niciodată ceea ce nu i se cuvine referitor la serviciile prestate pentru menţinerea siguranţei sistemului energetic”, se arată în comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Soluţiile de business sunt aceleaşi indiferent de voinţa politicului”

Reprezentanţii sindicatelor au solicitat sprijinul autorităţilor pentru soluţionarea problemelor legislative care implică presiuni majore asupra cheltuielilor companiei, inclusiv a celor legate de exproprieri pentru deblocarea fronturilor de lucru în cariere. De asemenea, a fost adusă în discuţie importanţa unei conduceri stabile pentru companie şi necesitatea descentralizării unor competenţe decizionale.

Vicepremierul Costin Borc a subliniat faptul că soluţiile pe termen scurt nu sunt oportune în condiţiile în care interesul ambelor părţi (administraţie, sindicate) este ca societatea să fie profitabilă pe termen lung.

Chiar dacă sunt necesare şi soluţii mai dure, acestea trebuie să fie independente de alegeri şi de factorul politic. Soluţiile de business sunt aceleaşi indiferent de voinţa politicului. Deciziile trebuie luate cu bună credinţă şi nu din considerente politice. Sindicatele trebuie să constituie echilibrul între părţile bune şi cele mai puţin bune pe care le are o societatea şi, pentru că oamenii nu sunt cifre, CE Oltenia are şi o responsabilitate socială pe care trebuie să o respecte”, se mai arată în comunicat.

Politica