miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cupa României. Podari şi Filiaşi, calificate la indigo

Cele două formaţii au învins, miercuri seara, cu acelaşi scor şi merg în faza a doua care se dispută pe 24 august, nefiind exclus să se dueleze direct.

Grupările doljene ACS Podari şi ACSO Filiaşi s-au calificat fără emoţii în turul doi al Cupei României, ediţia 2016-2017.

Prima formaţie s-a impus fără probleme la Bechet, în faţa câştigătoarei Cupei la judeţ, Știinţa Danubius, scor 2-0 (1-0). În prima repriză pentru podăreni a marcat Dragomir (22) care a reluat la colţul lung al porţii apărate de fostul portar al echipei Podari, Ciocârlan, iar rezultatul final a fost stabilit în minutul 86 de Avram care a înscris după o acţiune personală pornită de la jumătatea terenului. Pe lângă goluri oaspeţii au mai irosit multe ocazii, cel mai ghinionist fiind Velica, mijlocaşul stânga, care a trecut, în repriza secundă, în 3 rânduri pe lângă gol, el fiind şi cel mai bun jucător al trupei lui Șoavă în acest meci. Ambele echipe au încheiat meciul cu câte un eliminat, Sandu de la gazde (65) şi Dumangiu (66) de la Podari încasând câte două cartonaşe galbene. La ACS Podari, Florin Șoavă a început jocul cu: Mecea – Furtună, Chircan, Vulpe, Avram – D. Stancu, Sârmon – Fieraru, Dragomir, Velica – Bălan. A mai intrat: Dumangiu. Gazdele au jucat în formula: Ciocârlan – Crişan, Ţuculeanu, Sandu, Ivan – Puchiu, Bouleanu, Duca, Nuţă – Gae, Stănculescu. Au mai intrat: Preduţ, Georoceanu. Următorul joc pentru elevii lui Șoavă va fi amicalul cu Sporting Roşiori, programat sâmbătă, de la ora 11, pe teren propriu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tot cu 2-0 s-a impus şi ACSO Filiaşi pe terenul sintetic de la Slatina în faţa celor de la CSS Slatina, calificarea venind după reuşitele lui atacantului Alex Fotescu (30 şi 80). Tehnicianul echipei din Filiaşi, Dragoş Bon i-a utilizat pe: Mogoşanu – Calu, Bălaşa, Lupu, Orban – Bogdanovici, Borneci – Moraru, Tănase, Cruşoveanu – Fotescu. Au mai intrat: Căle, Borhot şi Neacşu. După acest joc filieşenii au plecat spre Straja, urmând să se pregătească până pe 19 august în staţiunea hunedoreană, iar astăzi la ora 18, vor juca un amical cu Minerul Lupeni, urmând ca, marţi, de la ora 11, să se dueleze cu Jiul Petroşani

CSU II, eliminată de Posada Perişani

Singura echipă doljeană din C care a pierdut în această rundă a fost CSU II Craiova. Deşi a condus la pauză prin reuşita lui Dinu, craiovenii au fost învinşi cu 1-3 de formaţia de Liga a IV-a Vâlcea Posada Perişani în meciul jucat pe sinteticul din Zăvoi. Gazdele au marcat prin Bunescu (65), Eremia (70) şi Gâlcescu (77). În cest joc Cornel Papură a început meciul cu: Gabor – Marcu, Cojocaru, Ciocoteală, Luică – Buzan, Hodea, Dinu – Geanimu, Al. Popescu, Burlacu. Pe parcurs l-a mai introdus pe Narcis Cârlig. Sâmbătă CSU II va susţine sâmbătă, de la ora 10.30, la ”Aripile”, un amical în compania formaţiei teleormănene Voinţa Săele.

Următoarea fază a Cupei, la care vor participa cele 40 de echipe calificate din prima rundă plus 26 de echipe participante în ediţiile precedente ale Ligii a II-a şi Ligii a III-a, este programată să aibă loc miercuri, 24 august, ora 17.30.

Rezultatele primei faze:

CSO Bragadiru (IF) – Dinamo II (B) 1-4

AS Electroaparataj (B) – Voinţa Snagov (IF) 7-1

CS Tunari (IF) – Concordia Chiajna 2 (IF) 2-3

Arsenal Malu (GR) – Urban Titu (DB) 0-2

Unirea Bascov (AG) – Atletic Bradu (AG) 2-1

Unirea Brânceni (TR) – Sporting Roşiori (TR) 3-1

Flacăra Moreni (DB) – FC Aninoasa (DB) 2-0

Știinţa Danubius Bechet (DJ) – ACS Podari (DJ) 0-2

CSS Slatina (OT) – ACSO Filiaşi (DJ) 0-2

Posada Perişani (VL) – CSU II Craiova (DJ) 3-1

Internaţional Băleşti (GJ) – Pandurii II Târgu Jiu (GJ) 3-1

FC Avrig (SB) – Odorheiu Secuiesc (HG) 2-0

CS Târnava Mică Sângeorgiu de Pădure (MS) – CS Iernut (MS) 3-6

CS Chimia Oraş Victoria (BV) – AFC Hărman (BV) 1-5

AS Unirea Cristuru Secuiesc (HG) – CS Măgura Cisnădie (SB) 0-3

ACS Industria Sârmei (CJ) – Unirea Dej (CJ) 3-1

AS Viitorul Sântimbru (AB) – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj 3-0

FC Voinţa Lupac (CS) –Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM) 2-3

ACS Şoimul Băiţa (HD) – Millenium Giarmata (TM) 1-3

ACS Ghiroda (TM) – CSM Lugoj (TM) 4-2

CS Şoimii Lipova (AR) – CS Oşorhei (BH) 3-0

Viitorul Ulmeni (MM) – ACS Fotbal Comuna Recea (MM) 0-3

Unirea Mirşid (SJ) – FC Zalău (SJ) 1-3

ACS Șomuzul Preuteşti (SV) – ACS FC Bistriţa (BN) 1-0

Vitis Şuletea (VS) – CS Aerostar Bacău (BC) 1-8

CS Gloria Iveşti (GL) – Atletico Vaslui (VS) 1-4

Voinţa Ion Creangă (NT) – CS Panciu (VN) 3-0

Euromania Dumbrăveni (VN) – AS Gauss Răcăciuni (BC) 7-6(d.l. p)

FC Păpăuţi (CV) – CS Petrolistul Boldeşti (PH) 3-4

CS Voinţa Lanurile (BZ) – CS Păuleşti (PH) 3-4

ACS Sportul Chişcani (BR) – FC Viitorul II Constanţa (CT) 2-6

AS Victoria Mihai Viteazul (CT) – AS Pescăruşul Sarichioi (TL) 2-1

CS Abatorul Slobozia (IL) – ACS Înainte Modelu (CL) 0-3

CS Victoria Chirnogi (CL) – CSM Olteniţa (CL) 1-2

Partidele ACS Gloria Popeşti Leordeni (IF) – CS Ştefăneşti (IF), Pandurii Cerneţi (MH) – Minerul Motru (GJ), Someşul Oar (SM) – CSM Sighetu Marmaţiei (MM), FC Hidişel (BH) – CS Ineu (AR), ACS Transdor Tudora (BT) – ACS Inter Dorohoi (BT), AS Siretul Lespezi (IS) – CSM Paşcani (IS) nu s-au disputat.

Politica