Invidia, în dezbatere la Tradem

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova organizează joi, 11 august 2016, ora 18:00, la un an de când „Prăvălia culturală îți dă rendez-vous la Tradem!”, o nouă întâlnire în cadrul proiectului. Cei care doresc să participe la dezbaterea purtată „la tejghea”, în Salonul Medieval al instituției, sunt invitați, de această dată, să-și spună părerea despre invidie. Despre rădăcinile ei – trufie, amor propriu, dorință de ascensiune peste potențialul real, despre mecanisme de declanșare și alimentare – comparații, frustrări, neîmpliniri, care îl fac pe invidios să se bucure de răul altuia și să se întristeze de binele lui, căci, spune Sfântul Ciprian, „cel cu sufletul bolnav de invidie nu găsește nici o plăcere nici în mâncare, nici în băutură, mereu suspină, geme și suferă”. Dacă vreți să povestiți cum stați cu invidia sau doar să ascultați ce spun alții, sunteți așteptați „la tejgheaua” Prăvăliei culturale! Moderator: Cornel Mihai Ungureanu. Intrarea este liberă.

 

Întâlnirile de la tejgheaua revistei on-line Prăvălia culturală (http://pravaliaculturala.ro/) nu mai sunt, din august 2015, doar virtuale, ele fiind găzduite lunar de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” în cadrul proiectului „Prăvălia culturală îți dă rendez-vous la Tradem”. La dialogurile din Salonul Medieval, fiecare dintre cei prezenți îți poate spune părerea despre tema discutată. Proiectul își propune stimularea dezbaterii unor teme de interes general, a dialogului între persoane din generații diferite, cu pregătiri și experiențe diferite, participarea publicului la discuții, scoaterea acestuia din rolul pasiv, de spectator, și transformarea lui în generator de conținut ideatic sau cultural, dezvoltarea potențialului creativ prin publicarea celor mai interesante opinii în revista Prăvălia culturală.

Populare

Recomandări

Obligată să se prostitueze, înjunghiată de iubit

Un pușcăriaș din Filiași a înjunghiat și obligat să...

Se ridică prohibiția la știucă în Delta Dunării

Din 20 martie, se ridică prohibiția la știucă, dar...

Shaorma de 37 de kg, la Slatina

Iubitorii de fast-food și în special de shaorma, din...

MAE, atenționare de călătorie în Franța: Zboruri anulate până marți

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe cetăţenii români...