vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Beneficiile alimentaţiei la sân

Hotărârea de a alăpta sau nu este una din primele decizii ale unei viitoare mămici. Medicii încearcă să convingă mamele că alăptarea la sân este cea mai bună soluţie, atât pentru mamă cât şi pentru copil, atunci când sănătatea le-o permite. Argumentele pe care cadrele medicale le aduc în favoarea alăptatului sunt multe şi justificate, întrucât, din ce în ce tot mai multe femei aleg să hrănească bebeluşul cu lapte praf, invocând numeroase motive, care de cele mai multe ori se dovedesc neîntemeiate.

Se întâmplă ca uneori, din lipsă de informare, mămicile să dea vina pe deformarea sânilor, inconvenientele produse de restricţiile alimentare şi să resimtă o repulsie puternică faţă de alăptat. De aceea, medicii le sfătuiesc să se informeze înainte de a ajunge la o astfel de concluzie pentru că laptele matern este cel mai complet aliment, mai ales pentru nou-născut.

Avantajele alăptatului pentru copil

Policlinica Buna Vestire Craiova

Beneficiile alăptatului la sân nu pot fi suplinite cu cele ale laptelui praf. Laptele matern are mari influeţe asupra dezvoltării bebeluşului, aşa cum alte tipuri de lapte nu au. De regulă, este recomandată punerea bebeluşului la sân încă din primele ore de viaţă, până când copilul împlineşte vârsta de şase luni. În acelaşi timp, alimentele complementare se recomandă a fi adăugate în timp ce continuă alimentaţia la sân până la doi ani.

Alăptarea la sân este foarte importantă mai ales că Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea la sân până la vârsta de 6 luni, urmând ca, în momentul în care începe diversificarea, totuşi, mamele să nu abandoneze şi să încerce să alăpteze copiii până la doi ani, lucru care nu prea se întâmplă, din păcate, pentru că fie mamele se grăbesc să se întoarcă la locul de muncă, fie mamele abandonează destul de uşor, fie în momentul în care copilul primeşte şi alimentaţie diversificată şi atunci nu mai este atât de convingătoare pentru ea, în sensul că ea nu este suficient de tenace pentru că trebuie să ai foarte multă răbdare cu un copil după ce începi diversificarea, ca să continui măcar cu o masă seara sau chiar prima masă de dimineaţă. Ca şi avantaje, în primul rând, laptele este un lapte steril, este o alimentaţie facilă şi pentru mamă şi pentru copil, este un lapte la temperatura camerei, fereşte copilul de îmbolnăviri, în special de boli înfecţioase, îl protejază de malnutriţie, de astm bronşic”, a spus Narcisa Dinică, purtător de cuvânt Direcţia de Sănătate Publică Dolj.

Avantajele alăptatului pentru mamă

Alimentaţia la sân, pe lângă toate avantajele pe care le are pentru sugar, este benefică şi pentru mamă. Aceasta ajută la eliminarea kilogramelor în plus, la retracţia uterului şi la revenirea lui mai rapidă la normal, precum şi la scăderea riscului de apariţie a cancerului de sân la mamă.

Pentru mamă, beneficiul este că se reface destul de rapid după naştere şi este o prevenţie foarte bună pentru cancerul de sân şi cancerul de col uterin”, a mai spus dr. Narcisa Dinică.

Săptămâna Mondială a Alimentaţiei  la Sân 

Direcţia de Sănătate Publică  Dolj, în colaborare cu  Spitalele din judeţ,  Cabinetele de Medicină de Familie, Autorităţile publice locale care au în subordine Asistenţii comunitari şi Mediatorii sanitari, celebrează în perioada 1-7 August 2016, Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân şi  organizează Campania cu sloganul: “Alăptatul: o cheie pentru o dezvoltare durabilă!”

Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân  este sărbătorită în fiecare an, în peste 170 de ţări, pentru a încuraja alăptarea şi pentru a îmbunătăţi starea de sănătate a copiilor din întreaga lume. 

Este o campanie care se adresează, în special, femeilor gravide şi viitoarelor mămici pentru a creşte nivelul de conştientizare privind importanţa alimentaţiei la sân şi se promovează beneficiile alăptării, atât pentru copil cât şi pentru mamă. Prin reţeaua de asistenţă comunitară în judeţul Dolj, în momentul de faţă avem 55 de asistenţi medicali comunitari, încercăm să promovăm această campanie, mai ales că în atribuţiile fişei de post, asistenţii medicali au urmărirea gravidelor şi să le îndrume către servicii, fie pentru mamă şi copil, fie să promoveze ele alăptarea la sân”, a precizat Narcisa Dinică.

Potrivit datelor oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu privire la starea alimentaţiei la sân în România, 88,3% dintre copii au fost cel puţin o dată alăptaţi – din care 88% dintre aceştia erau înregistraţi în mediul urban şi 88,5% în mediul rural. Cu toate acestea, aceleaşi date arată şi o rată a copiilor hrăniţi exclusiv prin  alăptare până la 6 luni de 15,8% – din care 14,3% din copii provin din mediul urban, respectiv 17,3% din mediul rural.

Tema campaniei  de anul acesta este dezvoltarea durabilă, felul în care alăptatul este privit ca un element cheie în  modul nostru de gândire, în  ceea ce priveşte asigurarea bunăstării încă de la naştere şi grija comună pe care o purtăm acestei lumi.

Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân 2016 marchează un nou început pentru toţi, în ceea ce priveşte modul în care putem realiza o dezvoltare durabilă, prin protejarea, promovarea şi sprijinirea alăptării.

Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică asigură finanţarea, coordonarea, analiza şi evaluarea rezultatelor Campaniei.

 

 

Politica