vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dezinteres faţă de Medicină

Corupţia din sistem, salariile mici, ore muncite dar neplătite, lipsa instrumentarului, afectează viitorul medicinei în România. Tot mai puţini tineri urmează o carieră medicală şi dacă o fac, aleg ca după studii, sau chiar din timpul lor, să plece din ţară.

Tinerii care vor să practice medicina în România trebuie să facă eforturi uriaşe, la fel şi familiile lor. Trebuie să fie pregătite să îi susţină financiar, spun cei care deja au ales să plece din ţară. În facultate nu se dau nici uniforme, doar un salariu de mizerie”, spune Alex, un tânăr medic rezident, care acum lucrează în Anglia. În plus, după rezidenţiat, puţini sunt cei care au postul asigurat.

Pe de altă parte, tinerii medici se plâng şi de lipsa de respect a pacienţilor faţă de ei. De vină sunt şi colegii lor, acuzaţi de luare de mită, precum şi scandalurile privind mizeria din spitale. Instrumentarul şi aparatura, vechi, cu mult rămase în urmă faţă de ceea ce se găseşte în unităţi medicale din Europa, îngreunează şi ele munca medicilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aşa se face că, pe cele 684 de locuri (343 la buget) puse la dispoziţie de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova tinerilor care vor să urmeze o carieră în sistem, s-au înscris 1.354 candidaţi. Concurenţa nu este foarte mare. Sunt 1-2 candidaţi pe un loc la cam toate disciplinele. Există însă o disciplină unde nu au fost depuse dosare pentru toate locurile disponibile.

Astfel, pentru cele 289 de locuri, din care 209 – buget, la Medicină, s-au înscris 621 candidaţi. La Medicină Dentară candidează 176 de tineri, pentru 34 locuri la buget şi 40 la taxă, iar la Tehnică dentară sunt 92 de candidaţi pentru cele 44 locuri, din care 9 – buget. Farmacişti vor să devină 118 candidaţi, iar Facultatea are disponibile 99 de locuri (29 buget), iar la Asistenţă medicală sunt 124 de locuri (29 buget) pentru care s-au înscris 257 absolvenţi de liceu.

La Moaşe, au rămas două locuri pentru care nu s-a înscris nimeni. Sunt disponibile în total 24 de locuri, din care 14 la buget, iar pentru acestea candidează 22 absolvenţi de liceu.

Încep examenele de admitere

La programele de studii Medicină, Medicina Dentară şi Farmacie examenul are loc, astăzi, de la ora 10, iar la programele de studii Moaşe, Asistenţă medicală generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, respectiv Tehnică dentară, examenul este programat pentru 27 iulie, tot începând cu ora 10.00.

Examen tip grilă

Candidaţii vor susţine examene tip grilă, din disciplinele biologie, chimie, fizică, botanică. Timpul destinat rezolvării grilei este de 3 ore (respectiv 2 ore pentru testul cu 50 de întrebări), socotit din momentul în care caietele cu subiecte au fost distribuite, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit pentru elaborarea grilelor. Este interzisă folosirea de către candidaţi, în timpul probei de concurs, a minicalculatoarelor, riglelor de calcul şi a altor mijloace de calcul.

La terminarea probei de concurs se va afişa baremul de corectare.

Admiterea se face în ordinea descrescătoare a notelor finale de admitere obţinute de candidaţi, în limita numărului de locuri pentru care se organizează concurs, stabilit pentru fiecare program de studiu.

În caz de punctaje finale de admitere egale se vor folosi drept criterii de departajare în ordine: media generală a examenului de bacalaureat, media anilor de studii.

Eventualele contestaţii cu privire la rezultatul concursului de admitere se depun la registratura UMF Craiova, în termen de 24 de ore începând cu ora şi data afişării rezultatelor concursului de admitere. Termenul de rezolvare şi răspuns este de cel mult 2 zile de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.

 

Politica