Conecteaza-te cu noi

Dolj

Nea Mărin, lingurarul de la Malu Mare

Publicat

pe

La 80 de ani, vinde linguri de lemn ca să trăiască

În zilele noastre meşteşugurile tradiţionale sunt pe cale de dispariţie. Puţini sunt cei care încearcă să păstreze elementele autentice legate de obiceiurile străvechi ale românilor. Pentru unii dintre aceştia, însă, cunoaşterea meseriei este o sursă de a-şi câştiga existenţa. Aşa este şi Cazacu Marin, care a deprins arta sculptării lemnului de la tatăl său. La 80 de ani, bătrânul realizează, în principal, linguri traditionale din lemn şi vine cu ele, periodic, în piaţa de lângă complexul comercial Pelendava din cartierul craiovean 1 Mai, pentru a le vinde şi a-şi câştiga traiul de zi cu zi.

Aşa cum fiecare viitor meşter începe ca un mic ucenic, nea Mărin, a confecţionat primul produs tradiţional din lemn pe vremea când avea doar 14 ani.

Am învăţat de la părinţii mei, de când eram copil, de la 14 ani. Tata m-a învăţat. Fac orice din lemn de plop, salcie. Înainte făceam albii, căpesteri de frământat, trocuri de porci şi acum fac linguri, scaune. Am lucrat şi la Teatrul Naţional. Nu mai sunt angajat acum, nu m-au mai luat pentru că trebuia să mă treacă peste hotare şi nu au voie să mă mai treacă peste hotare că sunt trecut de vârstă”, a spus Cazacu Marin.

Bătrânul vine de la Malu Mare în piaţa din Craiova. Nevoia îl împinge de cele mai multe ori, însă, bătrâneţea îşi spune cuvântul. Are noroc cu nepoţii care fac naveta la oraş şi deseori îl aduc cu maşina la piaţă.

Când am material, atunci vin la piaţă, nu vin tot timpul că trebuie să le transport şi e greu. Vin cu nepoţii şi de aici înapoi plec cu cursa. La Malu Mare am şi eu o căsuţă acolo, nepoţii au maşină şi vin cu ei când vin la servici. Am decât un băiat şi soţia e bătrână, e mai mare cu trei ani decât mine, are 83 de ani şi eu am 80. Ea stă la nepoată că are grijă de ea, eu stau la băiat”, ne-a spus nea Mărin cu lacrimi în ochi.

Obiectele pe care le realizează meşterul necesită timp şi migală. Procesul este lung şi obositor însă nu are încotro.

Fac 10 linguri de-astea mari înt-o zi. Astea mai mari le dau cu 4 lei iar lingurile alea mai mici cu 1,50 lei. Scaunul e mai greu de lucrat, fac două pe zi, e făcut din lemn de plop şi picioarele sunt de fag. Lucrez în orice lemn, nu numai tei, teiul e uşor la lucru dar nu-i convine omului, nu e rezistent”, a mai spus bătrânul.

Colţul din piaţă, din cartierul 1 Mai, este locul unde adesea meşterul vine şi îşi întinde taraba improvizată din nişte lădiţe. Îşi încearcă norocul adesea sperând ca acea zi să fie una bogată în vânzare. Oamenii, însă, întreabă de preţ şi trec mai departe, la finalul zilei, nea Mărin numărând doar câţiva lei.

Îmi trebuie şi mie, ce să fac, nu am ce mânca, nu am nimic, dacă stau acasă cine îmi dă? Nu am nici pensie, nu am nimic. Am un ajutor social, atât, când se dă, când nu se dă. Nu are cine să se intereseze de mine, să-mi facă nişte acte de vedere, că nu am vederea bună. Ar trebui să mă operez, dar de unde să dau eu 12 milioane? Ca să-mi facă pensie pe caz de boală, trebuie să umblu pe la doctori. Copilul nu are nici el cu ce să mă ajute”, ne-a mărturisit bătrânul.

Pentru a confecţiona astfel de obiecte e nevoie de îndemânarea unui meşter priceput. Pentru a putea realiza lingura pe care fiecare bucătăreasă pricepută o caută când vine la piaţă, meşterul trudeşte chiar şi o zi întreagă. Multe dintre obiectele pe care le confecţionează bătrânul nu mai sunt căutate, oamenii s-au modernizat, iar vechile alibii de lemn, folosite de gospodine în trecut pentru spălatul rufelor, au fost înlocuite de maşinile de spălat performante.

Albii nu mai fac că nu se mai caută, au ieşit băile acum, au ieşit maşinile de spălat, nu se mai caută, se căutau înainte”, a mai spus nea Mărin.

Bătrânului cu faţa plină de riduri adânci, care trădează viaţa grea şi soarta nedreaptă pe care a avut-o, nu i-a mai rămas decât speranţa că ziua de mâine va fi una mai bună. Înţelepciunea şi experienţa de viaţă l-au învăţat că trebuie să fie împăcat cu sine şi să înveţe să trăiască simplu şi modest, chiar dacă greutăţile vieţii îl încearcă mereu.