joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pandurii, pe ultima turnantă

Gorjenii au revenit din nou la antrenamente, de data aceasta pe plan local, după stagiul din Slovenia.

Pandurii continuă antrenamentele pe plan local, după un stagiu reuşit în Slovenia. După două zile de pauză elevii lui Petre Grigoraş s-au antrenat din nou pe terenul de la Târgu Jiu. Gorjenii au început acum o lună pregătirea, iar de aproape două săptămâni se află sub comanda luiGrig” cel care se află la al doilea său mandat la gruparea din oraşul lui Brâncuşi.

La antrenamentul de marți seara au fost prezenți şi jucătorii recent transferaţi de clubul Pandurii Târgu Jiu: Claudiu Voiculeţ, Ovidiu Herea, Armiche Ortega Medina şi Christian Obodo. Excluzându-l pe Medina celelalte 3 noutăți sunt jucători cu experiență în prima ligă, Obodo fiind unul dintre jucătorii care au pus serios umărul la salvarea Concordiei Chiajna de la retrogradare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Referitor la modul cum s-a comportat echipa sa în stagiul din Slovenia, antrenorul Petre Grigoraş s-a declarat satisfăcut. Dar şi mulțumit de faptul că lotul nu se confruntă cu probleme medicale.

O să vină toţi la pregătire. Un lucru îmbucurător e că nu avem probleme cu accidentările. Nu ni s-a accidentat niciun jucător în cantonament, a avut Filip Mrzljak mici probleme la spate, dar s-au rezolvat. Sunt foarte mulţumit de cum a decurs pregătirea. S-au comportat exemplar, au avut atitudine atât la jocuri cât şi la antrenamente. Nu a fost uşor, ei au plecat în cantonament fără antrenor principal, apoi am venit noi, dar au dat dovadă de profesionalism. Vă spun ceva, e foarte greu să treci peste anumite aspecte, şi aici vorbesc de bani când ştii că nu ţi-ai mai luat salariul de nu ştiu cât timp. Sunt băieţi de caracter”, a declarat Petre Grigoraş.

În cantonamentul din Slovenia, gorjeni nu au pierdut niciun meci. Ba mai mult au reuşit o victorie de răsunet în fața unui adversar mult mai titrat cum este Steaua Roşie Belgrad, scor 4-2, după ce înregistrase doar remize în precedentele meciuri de verificare cu NK Osijek, scor 0-0 şi Dinamo Zagreb 1-1. Victoria din meciul cu Steaua Roşie a fost obţinută cu o serie de jucători tineri pe teren, opt dintre cei 21 de jucători care au fost trimişi pe teren în acest joc având mai puţin de 21 de ani. Trei dintre golurile marcate în acest meci au fost reuşite de jucătorii tineri.

Oltenii au încheiat stagiul cu o nouă victorie învingând scor de 2-1 în meciul cu formaţia ucraineană Volyn Lutsk prin reuşitele unui alt puşti de la echipa a doua, Valentin Munteanu.

Pentru derbiul Olteniei de pe teren propriu cu CSU Craiova, trupa lui Grigoraş va mai da o ultimă testare cu CSM Râmnicu Vâlcea.

Politica