joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Poluare pe Dunăre, cu gunoaie, la Orşova –Mehedinţi

Dunărea a ajuns o veritabilă groapă de gunoi la Orşova, în judeţul Mehedinţi. Fluviul este sufocat de resturi menajere, PET-uri, crengi de copaci şi chiar leşuri de animale, aduse de apele scurse de pe versanţi în ultima perioadă. Toate provin de la localnicii din satele din Caraş- Severin, de pe marginea râului Cerna care aruncă resturile pe marginea apei şi nu la pubele cum ar fi normal. Autorităţile sunt neputincioase în faţa fenomenului.

În Golful Cerna, la vărsarea râului în fluviul Dunărea, la Orşova, resturile menajere au format chiar perdele pe luciul apei. De aici ajung direct în fluviu. Au fost aduse chiar bucăţi de trunchiuri de copaci care sunt un real pericol pentru juniorii de la Clubul Sportiv Orşova. Sportivii au făcut vineri, antrenamentele pentru selecţia în echipa naţională de kaiac-canoe, printre gunoaie. Au fost nevoiţi să manevreze bărcile printre resturi şi să aibă grijă să nu provoace accidente.Situaţia se repetă la fiecare ploaie mai serioasă. Antrenorii spun că sportivii fac chiar diverse boli de piele de la apa poluată cu resturi, pe lângă faptul că riscă să accidenteze bărcile care costă câteva mii de euro fiecare. Pe lângă faptul că gunoaiele poluează apa, oferă un peisaj dezolant pentru turişti. Autorităţile care administrează zonele protejate spun că de vină pentru ceea ce se întâmplă pe Dunăre, la Orşova, sunt în primul rând oamenii care aruncă gunoaiele în albia râurilor şi nu la gropile de gunoi. S-au încercat campanii de conştientizare sau au fost în zadar. Amenda pentru cei care sunt prinşi că aruncă resturi în Dunăre este cuprinsă între 5.000 şi 10.000 lei, însă nimeni nu a fost sancţionat până acum.De-a lungul timpului, la vărsarea râului Cerna în Dunăre au fost montate baraje de Administraţia Apelor Banat, ca să oprească poluarea. Ele s-au rupt însă şi toată lumea s-a declarat învinsă de fenomenul gunoaielor. Duse de fluviu, ele se opresc în Barajul de la Porţile de Fier, de unde sunt ridicate periodic de angajaţii Hidroelectrica.

 

Politica