joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Liga a II-a/ Vâlcea vrea un joc ofensiv

După ce, la mijlocul acestei săptămâni, a încăput oficial pe mâna lui Jerry Gane, gruparea vâlceană îşi propune ca sezonul viitor să fie mult mai bun. Cu un nou tehnician care a fost atacant în cariera de jucător,” viperele” vor să practice un fotbal spectaculos bazat pe ofensivă.

”Mie îmi place şi ca antrenor atacul. Îmi place să fac o echipă care să joace un fotbal frumos. Cred că acest lucru s-a văzut şi la formaţiile pe care le-am antrenat. Îmi place ca echipele pe care le conduc să dea goluri. Îmi place stilul ofensiv, am fost atacant. Ideea mea este să dăm cât mai multe goluri. Sunt convins că dacă vom juca spectaculos aşa cum îmi doresc va veni şi lumea din nou alături de echipă. Sezonul trecut a fost unul în care nu s-a realizat obiectivul propus, iar participarea în play-out nu a fost pe placul publicului vâlcean. Acum sper să fie alta situaţia, vreau să-i aducem pe vâlceni la stadion în număr mare. Știu că le place fotbalul, că apreciază fotbalul frumos. O să fie un campionat mai dificil decât în sezonul trecut, cu o singură serie”, a spus Gane.

Noul antrenor al Vâlcii a semnat un contract pe un sezon, cu posibilitate de prelungire şi este convins că proiectul de la CSM este unul cât se poate de frumos.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Am decis să accept această provocare pentru că aici mă simt ca acasă. Am avut discuţii cu managerul Lucian Munteanu şi am decis împreună să facem o echipă bună, frumoasă, pentru acest oraş. De lot este devreme de vorbit, vom vedea ce facem zilele viitoare. Condiţiile sunt bune, condiţii în care se poate lucra. Sunt condiţii bune pentru o echipă de Liga a II-a, dornică de performanţă”.

La rândul său managerul vâlcenilor Lucian Munteanu s-a arătat satisfăcut de alegerea făcută: ”Pe Jerry l-am mai dorit la echipă, dar atunci era în discuţii cu alte formaţii. Acum mă bucur că a acceptat oferta noastră, că ne-am înţeles în privinţa proiectului pe care îl dorim realizabil. Sunt convins că vom arăta mai bine decât ediţia trecută de campionat”.

Referitor la staff-ul cu care va lucra la CSM, Gane a declarat: ”Cu George Biţă am colaborat la ultimele echipe pe care le-am pregătit, iar Adi Dulcea şi Robert Tufişi au fost la echipă în ediţia trecută de campionat şi cunosc destul de bine lotul. Sunt convins că vom face treabă bună împreună, pentru că CSM Râmnicu Vâlcea trebuie să fie o echipă respectată în Liga a II-a”, a spus Gane.

Politica