vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Afacerea Imprimeria „Oltenia”, „dezastrul unei filiere mafiote”

Directorul general interimar al Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi, Mircia Giurgiu, a susținut, joi, la Craiova, o conferință de presă în noul sediu de pe strada Constantin Brâncoveanu, pentru a povesti ce s-a întâmplat cu vânzarea sediului Imprimeriei „Oltenia” Craiova din 1 Mai de către vechea conducere, dată jos de Adunarea Generală a Asociaților în luna martie a acestui an. În opinia actualei conduceri a Coresi, ceea ce s-a întâmplat la nivel de țară, dar îndeosebi la Craiova, a fost mâna unei „filiere mafiote”, care a falsificat acte pentru a putea intra în insolvență și pentru a putea vinde activele CNI Coresi.

„Dezastrul unei filiere mafiote”. Așa a fost numită, printre altele, afacerea prin care sediul Imprimeriei „Oltenia” Craiova din cartierul 1 Mai a fost vândută direct către o societate și ulterior către Kaufland România. Directorul general interimar al CNI Coresi, Mircia Giurgiu, director la imprimeria din Cluj-Napoca, dar care îi ține locul lui Marius Cristian Căluți, aflat în concediu de odihnă, a susținut la Craiova o conferință de presă în care a explicat ceea ce a făcut fosta conducere, în persoana lui Ilie Marius Bogdan, dat jos de la conducerea Coresi în luna martie de către Adunarea Generală a Asociaților.

„Am venit să vă arătăm dezastrul unei filiere mafiote care a fost la Coresi în trei ani și opt luni, pusă la conducerea CNI Coresi la mijlocul anului 2012. Noi am avut de luptat trei ani și opt luni pentru a arăta că ce fac ei e doar cu scopul de a distruge această companie. (…) Din păcate, de când a venit, directorul a cerut peste tot extrase de carte funciară, prețuri la terenuri, la clădiri. Niciodată nu a fost interesat de producție. Drept pentru care, în 2012 după ce a venit, atunci, CNI Coresi avea profit. În 2013 a vrut să vândă Imprimeria Oltenia, am fost la ministrul Culturii de la acea vreme, Daniel Barbu, și i-am arătat ce se întâmplă. Bineînțeles că m-am dus încă o dată pentru că nu părea să înțeleagă propunerea noastră, ca sucursalele din țară, dacă tot nu se face treabă, să treacă la consiliile județene. Am vorbit la Consiliul Județean Cluj, au fost de acord, au și trimis o ofertă, am vorbit la CJ și la Prefectura Bihor și au fost de acord. La Craiova, în iunie, după ce am vorbit cu domnul ministru, am reușit să blocăm vânzarea oricărui activ din cadrul Imprimeriilor CNI Coresi. Din păcate, după ce am reușit asta, conducerea de la Coresi a făcut toate demersurile pentru a intra în insolvență. Dar, mai mult, au făcut această scrisoare de intrare în insolvență făcând o parte din acte ilegal, în sensul că au spus că datoria este de 17 milioane, în condițiile în care erau doar cinci milioane. Asta a descoperit-o Corpul de Control al primului ministru când a verificat actele. Au făcut-o prin falsificarea actelor”, a explicat Giurgiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este clar că nu a fost de la început în regulă”

Directorul interimar al CNI Coresi a explicat și cum s-a ajuns la vânzarea sediului Imprimeriei „Oltenia” Craiova. „S-a cerut intrarea în insolvență ca să se vândă toate activele. (…) După ce au intrat în insolvență, au scos la vânzare Imprimeria „Oltenia” Craiova fără licitație, prin negociere directă, și s-a prezentat la licitație o singură firmă din Galați, care s-a înființat după ce a venit noul director de la București (Ilie Marius Bogdan – n.r.), în decembrie 2012. Directorul fusese numit prin iulie 2012. A fost singura firmă. Este clar că nu a fost de la început în regulă. Sediul a fost vândut cu 7.513.969 de lei. După care, la puțin timp, a fost revândut de către cumpărător, SC Dapo Euro Imob SRL, dar nu avem prețul. Asta pentru că au vândut-o la Kaufland, iar ei ne spun că este contract cu o firmă privată și nu se poate face publică suma. Ei au câștigat. Dacă ne uităm la cheltuielile care s-au făcut, a fost vândut sediul care era pe bvd. Mareșal Ion Antonescu (actualul bvd. 1 Mai – n.r.), care avea peste 10.000 mp. Au cumpărat acest teren care are 3.000 mp și a costat 2.160.915 lei. Plățile pentru constructor au fost de 2.533.225,74 lei plus 88.000 de euro cu TVA, pe care îi mai au de plată. Aici a fost cumpărat un singur utilaj cu 1.665.328 lei, iar pentru dirigenția de șantier au achitat, până acum, 33.220 de lei”, a detaliat Mircia Giurgiu cifrele din spatele actualului sediu, în care există, după cum a spus și el, un singur utilaj nou. Restul sunt cele vechi, aduse din fostul sediu, despre care nu se știe încă dacă mai funcționează. „Mai avem 24 de salariați și, din păcate, de la 1 mai 2015 nu s-a mai lucrat deloc. De la 1 octombrie sunt plătiți salariații în șomaj tehnic. Nu știu când se va porni cu imprimeria. În hala de jos este un fel de muzeu, după cum se prezintă. Noi vrem să reîncepem în cel mai scurt timp, dar nu știm dacă mai merg utilajele. Multe sunt ruginite, au stat în condiții nepotrivite. Va mai dura încă cel puțin 2-3 luni. Și, în plus nu există utilități”, a precizat directorul interimar CNI Coresi. Contractul cu furnizorul de energie electrică a fost semnat și încă se așteaptă cuplarea la rețea.

Numeroase plângeri la DNA și la parchete

Faptele prezentate de Giurgiu au adus cu sine și mai multe denunțuri la adresa fostei conduceri a CNI Coresi. „Încă din 4 decembrie 2014 am făcut denunțuri la DNA Cluj, la DNA – Structura centrală și DNA Craiova. De asemenea, la parchetul de pe lângă judecătoriile respective de la Cluj, București și Craiova și există dosare. Din păcate, au fost chemați într-o perioadă la DNA, dar în ultima perioadă nu. Am mai completat denunțul la mijlocul lunii mai, am primit o scrisoare că a fost trimis la parchet, e vorba de cel de la Cluj. Ne-au sprijinit și le mulțumim, și e vorba despre parlamentari, prefectul de Cluj, Mircea Geoană, Florentin Gust și un parlamentar de la Satu Mare. Situația este mult mai gravă decât ne-am închipuit noi acum doi ani, când au început să vândă, exact ca o filieră mafiotă care a încercat să distrugă totul. Iar asta este ce s-a întâmplat la Craiova”, a conchis directorul interimar. Practic, singura soluție de a afla cu cât a fost vândută proprietatea către Kaufland România este dacă organele abilitate vor solicita aceste informații.

Denunț formulat și împotriva lui Victor Ponta

Flux24.ro scrie că Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România, condusă chiar de Mircia Giurgiu, a formulat mai multe denunțuri în legătură cu aceste abuzuri, în subsidiar fiind formulat un denunț și împotriva fostului premier Victor Ponta. „Am formulat denunţuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, ce a fost trimis ulterior la Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi la DNA – Serviciul teritorial Cluj, care a fost trimis la DNA – Serviciul teritorial Craiova, în data de 04.12.2014, la care am formulat completări. Acestea au fost îndreptate împotriva făptuitorilor Ilie Marius Bogdan, în calitatea sa de administrator special şi director general interimar al CNI Coresi SA, împotriva Societăţii Victrix capital SPRL Bucureşti, dar în subsidiar am considerat oportun să formulăm denunţul şi împotriva primului ministru, domnul Victor Viorel Ponta (la acea dată – n.r.) şi a doamnei Hegedus Csilla – fostul ministru al Culturii. Ultimii doi făptuitori au fost cuprinşi în denunţuri, întrucât ambii au avut putere de decizie cu privire la derularea activităţii CNI Coresi SA”, au spus reprezentanții Uniunii Tipografilor pentru flux.ro.

Politica