miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ce s-a discutat în Colegiul Prefectural Mehedinţi

Marţi, 28 iunie, a avut loc şedinţa ordinară a Colegiului Prefectural Mehedinţi, la care a participat prefectul judeţului Mehedinţi, Cristinel Pavel, directorii serviciilor deconcentrate, precum şi şefii structurilor MAI din judeţul Mehedinţi.

,,În şedinţa Colegiului Prefectural au fost abordate trei teme, prezentate de trei servicii deconcentrate de la nivelul judeţului. Este vorba de Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinţi, care a adus în atenţie un material privind problemele de mediu identificate la nivelul anului 2015 şi măsurile luate pentru anul 2016, astfel încât să nu se prejudicieze sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător. La punctul doi am avut un material prezentat de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor referitor la respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia consumatorilor la comercializarea pachetelor de servicii turistice în sezonul 2016 şi la punctul trei Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi a prezentat planul general de măsuri specifice pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice pe perioada estivală”, a declarat prefectul Cristinel Pavel. În deschiderea şedinţei a luat cuvântul directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mehedinţi (APM), Dragoş Nicolae Tarniţă, care a prezentat un raport privind probleme de mediu identificate în anul 2015 în judeţul Mehedinţi, cu ocazia verificărilor efectuate şi măsurile dispuse în anul 2016 pentru prevenirea eventualelor prejudicii asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător. Directorul APM Mehedinţi a subliniat faptul că platforma industrială a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) rămâne în atenţia agenţiei, având în vedere faptul că aici au avut loc o serie de poluări accidentale din cauza nefinalizării lucrărilor la instalaţia de evacuare a zgurii şi cenuşii în şlam dens a Termocentralei. În acest sens, APM Mehedinţi a atenţionat RAAN ca până la realizarea investiţiei să asigure umectarea continuă a depozitului de zgură şi cenuşă în vederea eliminării spulberărilor de cenuşă provocate de fenomenele meteo nefavorabile. De asemenea, APM Mehedinţi a informat că pe teritoriul judeţului Mehedinţi au fost declarate patru noi situri NATURA 2000, motiv pentru care autorităţile locale pe teritoriul cărora se află aceste situri trebuie să prevadă în mod obligatoriu încadrarea siturilor de importanţă comunitară în planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

În cadrul şedinţei, reprezentantul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mehedinţi a vorbit despre respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea pachetelor de servicii turistice, iar Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi a prezentat planul general de măsuri pentru menţinerea şi asigurarea ordinii publice, creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului pe timpul sezonului estival, în perioada 15.06 – 15.09.2016.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica