joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei

Miercuri, 29 iunie, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din Filia Buduhala, Parohia Şomăneşti I, Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj.

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Râmnicu Vâlcea, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, vor face parte din soborul de ierarhi care va sluji la Catedrala episcopală din Deva cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram, iar Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, va sluji la Catedrala episcopală „Înălţarea Domnului” din Slatina. 

Politica