joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pandurii va miza pe un tehnician străin

Aflată în cantonament în Slovenia, unde este condusă de către antrenorii secunzi, echipa gorjeană nu îşi cunoaşte încă antrenorul care o va pregăti pentru următorul sezon. Preşedintele clubului pandur, Narcis Răducan, este în căutări pentru un nou tehnician, conturându-şi o listă de antrenori care l-ar putea înlocui pe Edi Iordănescu. Toţi cei care se află în vederile oficialului gorjean sunt tehnicieni străini, urmând ca numele antrenorului ales să fie dezvăluit la începutul acestei săptămâni, după ce se vor decide asupra persoanei care va ocupa acest post.

„Există o arie de 4-5 antrenori foarte interesanţi, cu performanţe în Europa, şi va trebui să aleg unul dintre ei. Cu doi dintre ei mă voi întâlni zilele următoare şi preconizez ca cel târziu la începutul săptămânii viitoare să îl avem pe noul antrenor deja în mijlocul nostru, pentru că intrăm în criză de timp şi echipa trebuie să îşi urmeze traiectoria cu un antrenor stabil. Cel mai probabil va fi un antrenor străin, dar dacă apare ceva de ultima oră, un nume interesant din România, sigur că îl vom accesa. Dar în principiu este vorba de un antrenor străin, un antrenor cu performanţe, aş dori un antrenor care are personalitate”, a declarat Narcis Răducan, conform panduriics.ro.

Preşedintele clubului oltean a mai spus că deşi echipa suferă în acest moment din cauza mai multor aspecte, deţine totuşi un avantaj, acela că va evolua în Europa League în sezonul viitor, încercând să folosească acest mic atu în negocierile purtate cu potenţialii antrenori, printre care se află câştigători de campionate şi Cupe în ţări precum Croaţia, Serbia, Olanda sau Italia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Este un moment delicat al clubului şi în aceste momente ar trebui să fie un antrenor care să ştie să preia pulsul şi controlul vestiarului şi care să ne ducă pe drumul pe care îl dorim. Principalul avantaj pentru noi este că suntem calificaţi în Europa League şi este foarte clar acum că prin intermediul internetului poţi afla informaţii din orice loc din lume, mai ales dintr-o ţară din Comunitatea Europeană, iar mirajul acesta de a fi chiar şi pentru un tur preliminar în Europa League şi în vizorul lumii fotbalistice contează mult. Sunt antrenori care au câştigat campionate, care au luat Cupe în Olanda, în Croaţia, în Serbia şi în Italia, la nivelul seriei A. E adevărat că nu este simplu să îi conving, pentru că am decis să le spun de la început care sunt lucrurile bune, dar şi lucrurile mai puţin bune, pentru că voi lucra cu el şi în astfel de situaţii este bine să fiu cât mai transparent. Sper să fim inspiraţi în alegerea noastră şi să liniştim rapid nu numai suporterii, ci şi jucătorii”, a mai spus conducătorul echipei gorjene.

Transferurile de jucători, în impas până la stabilirea antrenorului

Dacă pregătirea merge în continuare, chiar şi fără un antrenor principal, activitatea pandurilor pe piaţa transferurilor este oprită momentan până la stabilirea noului tehnician. Narcis Răducan nu vrea să achiziţioneze niciun jucător nou înainte să aibă siguranţa unui nume pe banca tehnică, dorind să coreleze abordarea celui care va ocupa postul de tehnician cu profilele jucătorilor vizaţi pentru un tranfer.

„În privinţa jucătorilor pe care vrem să îi aducem nu putem spune foarte multe, aceste două lucruri merg mână în mână, e normal mai întâi să ai antrenorul şi după aceea să îi ştii părerea, filosofia lui despre fotbal, să vezi ce sistem vrea să joace şi apoi să faci transferuri. În linii mari, sigur că noi am contactat unii jucători, cu unii chiar am acorduri verbale, dar m-am ferit să trec mai departe pentru că, din experienţă ştiu că atunci când îi aduci unui antrenor jucători pe care nu i-a văzut sau mai ales un jucător care nu îi place, atunci pierde toată lumea. De aceea, dacă tot am aşteptat până acum mai pot sta două zile şi apoi foarte rapid vom face şi mutările respective. Din fericire în această vară sunt foarte mulţi jucători liberi pe piaţă, au scăzut foarte mult salariile şi în Europa deşi la vârful piramidei poate au crescut. Dar proporţional s-au nivelat în zona de mijloc şi atunci sunt multe opţiuni. Şi în timp scurt poţi aduce jucători foarte buni care să aibă motivaţie. Eu nu cred că va fi o problemă din acest punct de vedere”, a afirmat Narcis Răducan.

În acest moment, Pandurii are un lot de 28 de jucători, dintre care 16 sunt fotbalişti din vechea gardă, zece sunt jucători de la echipa secundă şi doi au revenit în lot în această vară. Claudiu Voiculeţ a fost transferat de la ASA Târgu Mureş, după ce evoluase la Pandurii în perioada 2010-2013, iar Alin Buleică şi-a încheiat împrumutul la Concordia Chiajna. Gorjenii vor sta cantonaţi în Slovenia până pe data de 9 iulie.

 

Politica