joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pepenii de Dăbuleni au apărut și în Craiova

Pepenii de Dăbuleni, patria lubeniţelor dulci, şi-au făcut apariţia zilele acestea și în Craiova. Direct de pe câmp, pleacă în ţară zilnic, TIR-uri pline cu pepeni de pe aceste meleaguri. Producătorii spun că fructele s-au copt şi curând vor invada pieţele.

Cu toate acestea, cultivatorii se plâng că vara aceasta nu vor scoate nici măcar banii investiţi în plantaţii, pentru că au fost importate cantităţi mari de pepeni care se vând la preţuri mult mai mici decât cei din România, iar pe de altă parte, samsarii le dau mari bătăi de cap.

Pepenii româneşti, concuraţi de cei din import

Policlinica Buna Vestire Craiova

Livia Ilie este unul dintre producătorii de pepeni din Dăbuleni. Deţine două hectare de teren pe care a cultivat pepeni şi în care a investit în jur de 20.000 de lei. Femeia este de profesie asistentă medicală şi spune că vine de nevoie în piaţă, are doi copii la şcoală, iar necesităţile de zi cu zi sunt multe. Acum, însă, e nevoită să vândă pepeni la un preţ de nimic întrucât sunt concuraţi de cei din import.

„E foarte greu să le facem faţă celor care vin cu ele din import pentru că la noi, la începutul verii lubeniţa se vinde cu 2,50 lei kilogramul iar cea de la greci se vinde cu 1,50 lei sau chiar mai ieftin. Ăsta nu e un lucru bun şi încurajator pentru ţăranii noştri. Sunt în concediu de odihnă acum, dar nu are cine să vândă lubeniţele, soţul munceşte acolo, iar aici nu are cine să vină în piaţă cu ele. Sunt asistentă medicală, e al patrulea an de când stau în piaţă, în fiecare vară vin aici, nu are cine să vândă, trebuie să vină cineva. E de ajuns că munceşte soţul acolo, nu ar putea să vină şi la piaţă, să şi ude, să şi care, cineva trebuie să se ocupe. Avem doi copii, trebuie să-i creştem”, a spus femeia.

Oameni muncitori, familia Ilie s-a ocupat încă de la începutul primăverii de producţia de lubeniţă iar acum roadele muncii lor au început să apară.

”Avem două hectare de teren. Am început munca prin martie, asta înseamnă că am început să le însămânţăm acasă iar în câmp le-am pus începând de la 1 aprilie. Investiţia este foarte mare. Am investit, aşa în mare să vă spun, în jur de 200 de milioane lei vechi, asta însemnând folie şi pe sol şi pentru a le acoperi, că am pus ca să fie timpurii şi le-am acoperit cu folie. Am făcut şi o făntână pentru că nu avem sistem de irigaţie, şi am investit şi în fântână, plătim oameni şi tot ce înseamnă asta. Oamenii sunt mai reticenţi acum pentru că e preţul mai mare, dar fiind investiţia mare şi noi vrem să recuperăm întâi investiţia şi apoi ne gândim şi la profit, să vedem ce putem face. Investiţia a fost mai mică deoarece noi nu am pus lubeniţe altoite, am pus seminţele, cum au răsărit le-am plantat în câmp. Alţii le altoiesc, asta înseamnă că le-au pus pe tiugă, rădăcina este a tiugii, deci tiuga este în pământ şi deasupra este lubeniţa, pentru că tiuga este mai rezistentă la boli. Aşa se procedează mai mult pe un teren pe care au mai fost plantaţi bostani, dar în situaţia în care s-a făcut o pauză foarte mare, cum a fost cazul nostru, care nu mai plantasem de vreo 15 ani, am riscat şi am pus nealtoite”, a spus Livia Ilie.

Cum au fost salvaţi pepenii de grindina care a făcut prăpăd zilele trecute

La Dăbuleni, majoritatea producătorilor, au investit în folii protectoare, iar pepenii au scăpat aproape neatinşi de piatra care a căzut zilele trecute şi astfel au fost salvate fructele care în curând îşi vor face apariţia pe piaţă într-un număr mare.

“La alţii a bătutu piatra. Când a căzut bruma, am protejat cultura cu folie iar soţul a supravegheat-o şi a mai băgat apă pentru a nu se produce condensul acela, să nu se spargă gheaţa şi să se transforme în apă. Se mai fac focuri din loc în loc ca să nu cadă bruma deasupra, să alunge fumul bruma, sunt mai multe metode, dar nu ştiu în ce măsură protejază. Nu ai ce-i face grindinei, când o pica s-a terminat. Vecinilor noştri le-a distrus grindina producţia, noi am scăpat anul acesta. Anul trecut, am investit mult, am avut însă bostanii în alt loc şi a căzut o ploaie torenţială şi i-a inundat, două săptămâni au stat sub apă. Acum le-am mutat locul”, ne-a mărturisit Livia Ilie.

Cum faci diferenţa între pepenii de Dăbuleni şi cei din import

Domana Livia Ilie ne-a învăţat cum să deosebim lubeniţa autohtonă de cea adusă din import.

„E vorba de gust aici. Și lubeniţa de Dăbuleni are o pată galbenă care stă pe pământ iar grecii nu cultivă lubeniţe negre, niciodată nu o să găsiţi negre la greci, au coaja mai groasă şi nu sunt la fel de gustoase, ale noastre sunt mai bune. La fel ca roşiile, roşiile noastre când apar, cele de grădină, nu de solariu sunt mai gustoase decât celelalte care vin din import”, a spus doamna Livia.

Doljenii din Dăbuleni și-au făcut și pagină de facebook, unde pot fi găsiți: https://www.facebook.com/pepenedeDabuleni

Producătorii de pepeni din Dăbuleni, datori la bănci

Producătorii de pepeni din Dăbuleni au datorii la bănci. Au făcut credite pentru a investi în producţia de pepeni şi pentru că, în fiecare an preţul lor a fost unul scăzut, nu au reuşit să scoată profit şi acum au rămas cu rate la bănci.

„Eu aş considera că nu merită să pui bostani. Mulţi dăbuleni au abandonat ideea asta, au plecat prin Italia, prin Spania şi nu au scos banii de împrumut. A căzut grindina, nu le-a mers, s-au îmbolnăvit şi s-au lăsat, au rămas cu băncile să le plătească şi ei săracii nu au avut ce să mai facă”, a spus producătoarea.

 

Politica