marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Daşoveanu, city-manager?

Dan Daşoveanu nu va mai fi viceprimar al Craiovei. PSD a decis în Biroul Permanent Municipal ca pentru funcţia de viceprimar să fie susţinut Adrian Coşman. Daşoveanu ar urma să ocupe funcţia de city-manager, conform unor surse din PSD.

Coşman, propus să fie viceprimar, este „secretarul executiv pe a cărui zona PSD a obținut cel mai mare scor electoral”, după cum afirmă primarul Craiovei.

“Adrian Coşman este propunerea PSD pentru funcția de viceprimar al Craiovei, fiind votat, în unanimitate, de Biroul Permanent Municipal. În prezent, deține funcția de director adjunct al SC Salubritate SRL şi este secretarul executiv pe a cărui zona PSD a obținut cel mai mare scor electoral. Vreau să îi mulțumesc viceprimarului Dan Daşoveanu, cu care am format o echipă de succes, care va continua cu avansarea lui într-o noua funcție. Să le urăm mult noroc amândurora!”, a scris Olguţa Vasilescu pe facebook.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am încercat să aflăm mai multe informaţii despre directorul adjunct de la Salubritate. Pe site-ul societăţii acesta nu este menţionat.

Conform declaraţiei de avere completată de acesta cu ocazia candidaturii la consiliul local municipal, Coşman a fost administrator al Centrului Multifuncţional Craiova şi deţine în proprietate un Peugeot, iar soţia lui deţine un teren de o mie metri pătraţi în comuna Gherceşti. În declaraţia menţionată nu este trecută nicio altă proprietate imobiliară.

Celălalt post de viceprimar al Craiovei ar urma să fie ocupat, în continuare, de uneperistul Mihail Genoiu.

 

Politica