vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cupa României -Dolj/Bechetul a luat Cupa

Mult aşteptata finală a Cupei României la judeţ a fost din plin gustată de publicul spectator care a venit în număr mare în tribunele cochetei arene de la Cârcea. Trofeul din acest an a fost adjudecat de formaţia Ştiinţa Danubius Bechet, după ce s-a impus, scor 5-4, la lovituri de departajare, în finala disputată, în faţa vecinei Recolta Ostroveni. În timpul regulamentar meciul s-a încheiat la egalitate, 2-2 , dar a fost presărat de ocazii rarisime irosite de jucătorii ambelor combatante. Recolta Ostroveni a deschis scorul în minutul 18 prin fundaşul central Nicolin, care avea să fie eliminat pentru două cartonaşe galbene în repriza a doua a prelungirilor, acesta marcând dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 20 metri lateral dreapta, şutul fiind deviat şi de zid. Au urmat apoi 3 mari ocazii ratate de becheţeni prin Crişan, Nuţă, Sandu şi Puchiu, acesta trimiţând balonul în transversală, dar totuşi gruparea din Ostroveni a intrat la vestiare în avantaj. După pauză mult mai montaţi în joc, cei de la Bechet au egalat în minutul 59, când fundaşul stânga al Recoltei, Bălan a comis un henţ în careu, iar Claudiu Sandu a executat precis lovitura de pedeapsă. Acest gol i-a motivat şi mai mult pe elevii lui Viorel Șişoe care au mai marcat după doar cinci minute prin Georoceanu. Mijlocaşul Bechetului a şutat din partea stângă direct în vinclul porţii apărate de Alin Mărăcine. În minutul 69 s-a restabilit din nou egalitatea, Piţiche a reluat cu capul, din plonjon, de la 7 metri, o centrare venită de la Alex Pârvulescu. Spre finalul jocului au mai fost ocazia irosită de Duca pentru Bechet, iar Ghera de la Ostroveni a ţintit stâlpul din stânga al porţii apărate de Marica. Oboseala şi căldura sufocantă au făcut ca jucătorii celor două echipe să se resimtă în timpul prelungirilor, de aici rezultând un joc fragmentat cu multe întreruperi cauzate de faulturi şi trageri de timp. Ostroveniul a plătit tribut şi subţirimii băncii de rezerve, antrenorul Ovidiu Florescu fiind nevoit să intre şi el în joc, iar pe portarul de rezervă Popescu l-a folosit jucător de câmp. La loviturile de departajare tocmai Florescu avea să rateze ultima lovitură pentru Recolta, apoi Duca a marcat şi a adus trofeul la Bechet. De la punctul cu var pentru Știinţa Danubius au marcat Sandu, Puchiu, Ţuculeanu, Neacşa şi Duca şi a ratat Crişan. De partea cealaltă, pentru Ostroveni au transformat Bugălă, Ghera, Şelaru şi Piţiche şi a mai ratat Stoian. Știinţa Danubius Bechet s-a prezentata în finală cu formula: Marica – Preduţ (80 R. Văduva), D. Ţuculeanu, Cl. Sandu, M. Ivan – D. Puchiu, A. Bouleanu (68 Duca) – I. Corcoveanu, V. Georoceanu (101 Teodorescu), P. Crişan – Nuţă. La Recolta au jucat: Mărăcine – D. Ochea (102 C. Popescu), I. Popescu (65 R. Vasilca), A. Nicolin, M. Bălan (70 Ghera) – Bugălă, Stoian – Al. Pârvulescu (117 Ov. Florescu), C. Marin, Şelaru – Piţiche.

Politica