vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trei cazuri de TBC, în şcoli din Craiova, niciunul contagios

Trei cazuri de tuberculoză au fost confirmate în trei unităţi de învăţământ din Craiova, însă niciunul nu este contagios, susţin reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Aceştia au transmis, joi, într-un comunicat de presă, punctul de vedere oficial al Coordonatorului Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei Dolj şi al medicului epidemiolog desemnat din cadrul DSP Dolj.

„În trei unităţi de învăţământ din Craiova au fost diagnosticate 3  cazuri de tuberculoză  pulmonară cu examen de spută Bk negativ la microscopie.  Cazurile sunt necontagioase, nu reprezintă  o sursă de  îmbolnăvire  pentru contacţi.  În cele trei unităţi de  învăţământ  s-a efectuat ancheta epidemiologică, constând din verificarea tuturor contacţilor, copii  şi adulţi din colectivitate  şi familie,în conformitate cu Ghidul Metodologic de Implementare al Programului  Naţional  de Prevenire, Supraveghere  şi Control al Tuberculozei”,  se arată în comunicatul DSP Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Doi dintre pacienţii afectaţi sunt elevi, respectiv o elevă de gimnaziu şi un licean, iar cel de-al treilea este o profesoară a Şcolii nr.32 „Alexandru Macedonski” din Craiova.

Medicii Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova, au chemat la investigaţii medicale mai mulţi elevi şi profesori care au intrat în contact cu cazurile confirmate.

„Tuberculoza este o boală în actualitate. Oamenii trebuie investigaţi, iar domnul doctor care se ocupă de caz chiar asta a făcut. A luat măsura de a investiga contacţii. Nu este însă niciun motiv de panică”,  a declarat  dr.  Narciza Dinică, purtător de cuvânt în cadrul DSP Dolj.

În judeţul Dolj se află în tratament tuberculostatic aproximativ 738 pacienţi, iar incidenţa tuberculozei este de 113 la 100.000  locuitori,  incidenţă  aflată  în scădere faţă  de anii anteriori, ocupând locul  al doilea pe ţară, după judeţul Olt.

 

 

Politica