Tramvaiele din Craiova, inaugurate în urmă cu aproximativ o săptămână, au trecut prin mai multe peripeţii. Fie s-au defectat, fie au fost blocate din mers de anumiţi şoferi care au parcat pe linia de tramvai, existând, în mediul virtual, şi mai multe fotografii care comparau tramvaiele din Cluj-Napoca, spre exemplu, cu cele din Bănie, recondiţionate în regie proprie de RAT SRL. Directorul societăţii, Sorin Manda, a explicat pe facebook, în cursul zilei de marţi, că s-a preferat să se investească în infrastructură decât să fie cumpărate tramvaie noi, care oricum ar urma să fie achiziţionate în viitor pe fonduri europene. Jurnalul Olteniei a luat legătura cu directorul companiei de transport public din Cluj-Napoca, Liviu Neag, care este şi preşedintele Uniunii Române a Transportatorilor Publici. Acesta a a spus că nu toate schimbările pot fi făcute deodată, aşa cum se aşteaptă unii sau alţii.
Tramvaiele din Craiova ţin, de câteva zile, prima pagină a mass-media locală şi naţională. Faptul că unul dintre ele s-a defectat la scurtă vreme după ce a ieşit din depou pentru a realiza curse a stârnit reacţii peste tot, cele mai multe dintre ele legate de faptul că un tramvai recondiţionat cu 10.000 de euro nu ar trebui să se strice. Totodată, au fost realizate şi mai multe comparaţii cu tramvaie din alte oraşe ale ţării, cum ar fi Cluj-Napoca. Directorul SC RAT SRL, Sorin Manda, a postat, marţi, pe facebook, un mesaj în care a încercat să lămurească situaţia.
„În ultimele zile, în spaţiul public, au apărut comparaţii intre tramvaiele "vechi" din Craiova și cele "noi" din Cluj-Napoca. Mai jos o să vedeţi o serie de fotografii făcute astăzi și cu alte tramvaie care circulă în Cluj. Încă o dată îmi reafirm dorinţa de a se lansa ghidurile de finanţare pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 pentru a putea achiziţiona tramvaie noi care costă aproximativ 1,6 milioane euro/bucată. Nu s-au cumpărat tramvaie noi până acum pentru că, asa cum spune proverbul românesc, "nu se pune căruţa înaintea cailor". S-a ales să se investească în firul de contact și calea de rulare a tramvaielor, să se ofere un plus de confort călătorilor prin "reabilitarea" tramvaielor vechi din parcul RAT și apoi să se achiziţioneze pe fonduri europene material rulant nou. P.S. Din păcate, unii aleg să ridiculizeze orașul pentru un "pumn" de voturi sau câteva click-uri pe site-urile lor”, a scris Manda pe reţeaua de socializare.
„La Craiova s-a făcut un efort mare”
Pentru un punct de vedere avizat şi pertinent, Jurnalul Olteniei a luat legătura cu directorul companiei de transport public din Cluj de peste 20 de ani, Liviu Neag, care este, totodată, şi preşedintele Uniunii Române a Transportatorilor Publici (URTP). Acesta a remarcat investiţia în reabilitarea liniei de tramvai de la Craiova, care nu mai putea funcţiona în starea sa de acum trei ani, de dinainte să înceapă investiţia.
„Ştiu că directorul Manda a început să activeze în cadrul Uniunii de Transport Public, ceea ce cred eu că e un pas bun şi sănătos, iar asta pentru că există la nivel naţional o asociaţie profesională pe probleme de transport, unde discutăm tot felul de soluţii pe care le aplicăm. Unele sunt comune, la nivel de comunităţi. Ce am sesizat la Craiova este că s-a făcut un efort mare. S-a reabilitat linia de tramvai pe fonduri europene, dacă nu greşesc, şi zic eu că este un pas mare care trebuia făcut. Ea nu mai putea fi exploatată în vechea ei formulă şi în performanţele tehnice pe care le avea, ea fiind construită înainte de Revoluţie. Ce am observat chiar luna trecută, când am fost la Craiova, a fost că linia a fost reabilitată, iar acesta e un pas mare. M-am bucurat foarte mult când am văzut preocuparea lor de a reda tramvaiul înapoi Craiovei, şi acesta cred că e un pas mare pentru dumneavoastră, acolo. Sunt convins că reluarea circulaţiei tramvaielor va rezolva multe dintre problemele transportului public”, a explicat Liviu Neag.
„Şi când te muţi într-o casă, nu poţi să o mobilezi pe toată deodată”
Legat de tramvaiele noi şi de investiţia care s-a făcut în ele, acesta a spus că 10.000 de euro nu înseamnă foarte mulţi bani pentru un tramvai, aşa cum s-a vehiculat în mass-media, mai ales în comparaţie cu cât ar putea costa un tramvai nou.
„Din câte am discutat eu cu directorul Manda, şi acolo există deja un studiu de mobilitate realizat şi înţeleg că merg şi ei pe o soluţie de finanţare pe fonduri europene. Asta înseamnă că este o perspectivă. Asta înseamnă că, în anul viitor, în mod sigur, Craiova va putea să aibă, pe lângă tramvaiele vechi, şi tramvaie noi. Ce vreau eu să vă spun este că nu se vor putea schimba deodată toate tramvaiele. În toată Europa există şi tramvaie mai noi, şi tramvaie mai vechi. Aceste tramvaie (din urmă – n.r.) sunt cele pe care România le-a obţinut pe nişte formule de la mari oraşe de prin Germania care au o forţă economică diferită de a oraşelor din România. În aceste condiţii, aceste tramvaie de mâna a doua circulă cu mult succes în toată România. Ele există peste tot în ţară. Şi la Cluj există şi tramvaie vechi pe lângă cele noi. Nu putem să avem numai tramvaie noi. Eu aşa văd lucrurile. Odată cu investiţia care va veni pe fonduri europene, eu zic că – şi aşa am înţeles de la directorul Manda – se va da craiovenilor un tramvai adevărat. Eu vă spun, m-am bucurat foarte mult când am văzut o linie reabilitată, dar şi dorinţa de a aduce tramvaie noi. Toate deodată nu se pot face. Şi când te muţi într-o casă, nu poţi să o mobilezi pe toată deodată. Eu lucrez de mult în sistem. Să vii să spui că s-a cheltuit 10.000 de euro pe un tramvai şi că a rămas defect… Puteai să cheltuieşti şi 100.000, şi 200.000, şi 500.000 şi să rămână un tramvai defect. Un tramvai este o maşinărie care, pe lângă partea mecanică, are şi o parte de acţionări electrice. Probabil că în zona acţionărilor electrice a fost o defecţiune. Ei au încercat să dea o altă faţă acestor tramvaie, iar mie mi-a plăcut. De exemplu, am văzut tramvaiele care reprezentau Teatrul Naţional. Mi s-a părut o idee elegantă. Era ceva din viaţa oraşului şi din ce are Craiova mai frumos. Ei au făcut nişte îmbunătăţiri la un tramvai care este de mâna a doua. Dar asta nu înseamnă să se spună că este o mare investiţie. Mi s-a părut penibil. Ştiţi care e costul unui tramvai nou? De la 1,5 milioane de euro în sus. Şi poate ajunge până la 2,5 milioane de euro. Acestea sunt preţurile de pe piaţă”, a mai precizat preşedintele URTP.
Acesta a conchis spunând că transformarea regiei de transport într-un SRL este un pas interesant, care îi permite acesteia să fie mult mai flexibilă.
„Chiar mă bucur că directorul a început să activeze şi că ne întâlnim periodic şi discutăm despre soluţii. Acum lucrăm la legea 92, a transportului public. Ne interesează să avem o legislaţie permisivă în ceea ce priveşte situaţia şi modul de lucru al acestor operatori de transport. Faptul că la Craiova, regia s-a transformat într-o societate cu răspundere limitată este un pas interesant, pentru a se putea mişca mai uşor”, a încheiat Neag.







