vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Elevi cu handicap, părinţi la vârste fragede

O minoră, în vârstă de 14 ani, elevă la Școala Gimnazială Specială „Sf. Mina” din Craiova, a rămas însărcinată după ce a întreţinut relaţii sexuale cu un băiat, de 16 ani, elev al aceleiaşi şcoli. Ambii, cu handicap mental, locuiesc în internatul şcolii, fiind în grija statului.

Situaţia ne-a fost sesizată pe mail-ul redacţiei. Precizăm că sesizarea este anonimă.

“M.G.de 14 ani şi I.F., 15 ani, elevi la Școala Gimnazială Specială  „Sf. Mina” din Craiova, au întreţinut relaţii sexuale în internatul şcolii unde locuiesc, ei fiind minori sub protecţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. În prezent, ca urmare a acestui fapt, minora este însărcinată. Personalul didactic auxiliar precum şi câţiva elevi i-au adus la cunoştinţă directorului şcolii, d-na Pascu Eugenia, de nenumărate ori, că cei doi au fost prinşi întreţinând relaţii sexuale în cămin, însă aceasta nu a luat nicio măsura. Din contră, elevul F. I. a fost mutat într-o cameră unde să aibă mai multă intimitate. Mai mult, d-na director continuă să protejeze minorul care terorizează ceilalţi copii, jigneşte şi loveşte personalul didactic şi nedidactic, consumă băuturi alcoolice şi diverse substanţe necunoscute. În luna decembrie a anului trecut, minorul a fost transportat în stare gravă din cămin la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1.  În urma analizelor s-a depistat o intoxicaţie cu substanţe necunoscute. Nici acum d-na Eugenia Pascu nu a luat nicio măsura, deşi era conştientă că acele substanţe pot fi introduse oricând în şcoală, punând în pericol şi ceilalţi elevi din internat.  De asemenea, în luna aprilie, acelaşi minor a fost ridicat din curtea şcolii, cu cătuşe, de către două echipaje de poliţie, ca urmare a agresării fizice a doamnei profesor Chiorăscu Ligia, cadru didactic al şcolii. În urma acestui incident, DGASPC Dolj a considerat că minorul are, ca recompensă, dreptul la bilet de voie de a părăsi incinta şcolii, după terminarea orelor de curs şi în week-end. Tot în această lună, minorul a fost ridicat de ambulanţă, deoarece fiind plecat cu bilet de voie în oraş, s-a întors sub influenţa băuturilor alcoolice şi şi-a pierdut cunoştiinţa în internat. Și de această dată d-na director a muşamalizat faptele. Drept urmare, în Școala Gimnazială Specială  „Sf. Mina” din Craiova, d-na director Pascu Eugenia încurajează violenţa, sexul şi consumul de droguri, minorul în cauză devenind un „model” pentru elevii şcolii”, se arată în sesizarea transmisă pe adresa de e-mail a redacţiei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Directorul Școlii spune că s-a încercat prevenirea incidentului încă de când s-a constatat că fata avea „o slăbiciune” pentru băiatul care a ajuns în internatul şcolii în acest an şcolar.

„În momentul în care noi am constatat că această prietenie poate să meargă la mai mult de atât, am semnalat managerului de caz, am discutat cu asistentul social. Și echipa, care în permanenţă are grijă de aceşti copii, a stabilit să o ducă şi la consiliere, să o conştientizeze dacă îşi începe viaţa sexuală, ce se poate întâmpla”, ne-a declarat Eugenia Pascu, directorul Școlii Speciale „Sf. Mina” din Craiova.

O perioadă, fata a fost mutată disciplinar ca urmare a vizitelor pe care le făcea băiatului. A fost dusă la medic şi i-au fost date anticoncepţionale. Fata însă, fără să spună nimănui, nu a urmat tratamentul.

„La recomandarea medicului şcolar, fata a fost dusă la planing familial încă din luna noiembrie a anului trecut, prin intermediul DGASPC, care a luat la cunoştinţă de comportamentul inadecvat al fetei. I s-au prescris anticoncepţionale. Pe noi ne-a minţit că le-a luat. Se ducea şi cerea absorbante la cabinetul medical. Chiar joia trecută am avut altercaţie cu medicul. Eu i-am spus că mi se pare că e ceva în neregulă şi i-am cerut să i se facă un test de sarcină”, a precizat Eugenia Pascu.

Minora va fi dusă, astăzi, la un consult ginecologic pentru confirmarea testului de sarcină. Ea va rămâne în internatul Școlii „Sf. Mina”, până aproape de finalul sarcinii, după care va fi plasată într-un centru tip mama şi copilul.

În ceea ce îl priveşte pe tatăl copilului, băiatul, care a împlinit marţi 16 ani, Pascu spune că medicii nu au confirmat că ar fi consumat droguri aşa cum s-a semnalat în sesizarea anonimă: “Este un copil cu deficienţă mentală, venit prin comisia de orientare şcolară şi dacă noi, şcoala specială, nu suntem ultima frontieră, atunci unde? Până în toamnă a fost într-o şcoală de masă, apoi a venit la noi. Eu nu am dreptul să nu primesc un elev care are un certificat de încadrare în grad de handicap.

Copilului i s-a făcut rău într-o seară. L-am dus la spital, nu s-a confirmat asta. Eu am cerut colegilor să nu răspundem cu violenţa la violenţă. Copilul este agresiv, dar uneori o face justificat. El n-a înţeles că aceşti copii, în şcoala specială, sunt copii care au un handicap mental şi nu ştiu să se controleze. S-au dus şi i-au luat lucrurile din dulap. El a ripostat şi i-a bătut. Am anunţat poliţia, a fost amendat de două ori până acum. Vă rog să mă credeţi că şi eu şi echipa chiar am făcut tot ce a ţinut de noi pentru a nu genera nişte situaţii foarte grave. I-am scăzut media la purtare pe primul semestru la 7, dar dacă noi nu îl ţinem aici… Ce să fac? Să îl dau afară, pe uşă”.

Biletul de voie nu îi poate fi refuzat copilului, mai ales după ce cazul sinuciderilor de anul trecut, ale copiilor aflaţi în plasament a fost făcut public, mai spune directorul Școlii Speciale Sf. Mina: „După ultimele evenimente de la protecţia copilului, dacă nu le dai bilet de voie, ameninţă cu moartea. Nici nu ştiţi cu ce situaţii ne-am confruntat în ultimele luni, după acele evenimente. Oamenii de aici (n.r. personalul şcolii) au ajuns să nu mai aibă familie, să nu mai aibă nimic, de teama de a nu se întâmpla ceva cu aceşti copii”.

 

 

 

Politica