Cele mai sumbre proiecţii asupra viitorului sunt depăşite de ceea ce se întâmplă. Chiar sub ochii noştri. Omenirea traversează un moment fără precedent. În care, într-un interval de timp extrem de scurt, mai multe state şi chiar grupuri de state se joacă cu arma nucleară. Fac manevre, detonând focoase nucleare. Şi se ameninţă reciproc.
Exista, nu ştiu dacă mai există şi acum, un fel de ceas al sfârşitului lumii, care era reglat de cei mai importanţi savanţi. În funcţie de momentul în care urma să se declanşeze cataclismul final. Acel ceas a fost foarte aproape de a ne arăta că timpul planetei a expirat, în timpul crizei rachetelor din Cuba. Atunci, la dispoziţia lui Hruşciov, conducătorul statului sovietic, au fost aduse, practic, la 40 de leghe de coastele Statelor Unite, în Cuba lui Fidel Castro, focoase nucleare. Ameninţarea era clară. Şi de o gravitate extremă. În cele din urmă, preşedintele Statelor Unite, J.F.Kennedy, a reuşit să-şi convingă adversarul să renunţe. Prin negocieri. Iar rachetele au fost întoarse din Cuba. Planeta a răsuflat uşurată.
Acum, numărul statelor care dispun de armament nuclear este mult mai mare. Iar armele sunt infinit mai sofisticate. Şi mai puternice. Şi, mai ales, mai precise. Dar şi statele care dispun de arma nucleară sunt state puternice. Şi care, deseori, au o atitudine agresivă.
În această cursă a manevrelor militare cu detonări atomice s-au înscris, în ultimele săptămâni, Coreea de Nord, China, Statele Unite ale Americii, separate şi împreună cu Coreea de Sud, şi, mai nou, Federaţia Rusă.
Toate aceste explozii care au loc în ultima vreme şi care vor avea loc şi în viitor, într-o cadenţă din ce în ce mai ameninţătoare, sunt cât se poate de reale. Până acum, însă, ţintele nu au fost umane. Ceea ce nu înseamnă că nu se exercită atentat după atentat împotriva naturii. Iar cantitatea de radiaţii degajată nu are cum, în ultimă instanţă, să nu le facă rău oamenilor.
Ca să nu mai vorbim despre ceea ce se poate întâmpla în această spirală a terorii, a ameninţării reciproce în care nu este deloc exclus ca, la un moment dat, confruntarea să devină reală. Şi atunci, va bate gongul final.
Dacă în timpul Războiului Rece toţi oamenii cu capul pe umeri erau de acord că arsenalul atomic poate distruge planeta de mai multe ori, ne putem lesne imagina în ce situaţie suntem acum. Se pare că avem ghinion. Respectiv, prea mulţi conducători nedemni de o asemenea răspundere şi care se află, deodată, în posesia servietei atomice. Şi cu degetul pe trăgaci.
