vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Poliţia dă amenzi cu nemiluita

IPJ Mehedinţi a anunţat ieri că în 24 de ore ofiţerii şi agenţii de poliţie rutieră au continuat activităţile preventive prin care au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind circulaţia pietonilor, viteza, depăşirea, starea tehnică a autovehiculelor şi consumul de alcool. Poliţiştii au controlat 273 de autovehicule şi au legitimat un număr de 305 persoane, constatând un număr de 246 abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost sancţionaţi 28 de şoferi care nu purtau centura de siguranţă, 83 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru depăşirea limitei legale de viteză, 14 conducători auto au fost sancţionaţi pentru lipsa documentelor, 2 pietoni pentru traversări neregulamentare iar 13 şoferi pentru defecţiuni tehnice constatate. Valoarea abaterilor constatate este de 64.209 lei.

Poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării sau anulării, 8 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare. Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele, vizând în special combaterea principalelor cauze ale accidentelor rutiere înregistrate în ultima perioadă de timp. 

Depistaţi în trafic fără permis de conducere

Policlinica Buna Vestire Craiova

La data de 20.10.2015, poliţiştii orşoveni au depistat un bărbat de 34 ani, din Comuna Melineşti, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul. În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 335, alin. 1, din CP.
La data de 20.10.2015, poliţiştii Postului de Poliţie Bâlvăneşti au depistat pe DC 9, din satul Pîrlagele, comuna Bâlvăneşti, un bărbat de 27 ani, din comuna Bâlvăneşti, judeţul Mehedinţi, care conducea un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 335, alin.1, Cod Penal.

Politica