Fermierul Gheorghe Lămureanu lucrează circa 1.400 de hectare de teren agricol pe malul mării, la Agigea, şi este agricultorul care, pentru a-şi iriga terenurile, a avut curajul să investească o avere în prima staţie privată de pompare a apei din Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Reporterii agrointel.ro l-au vizitat la fermă pe Gh. Lămureanu şi au aflat ce l-a determinat să îşi construiască propriul ANIF, care au fost sacrificiile financiare şi, totodată, care este rentabilitatea acestei investiţii.
În prezent, firma lui Gheoghe Lămureanu, Agroterra SRL, are 34 de angajaţi (majoritatea cu o vechime în firmă de 15-20 de ani), mecanizare super modernă şi lucrează în jur de 1.400 ha, din care 20% sunt în proprietate, majoritatea cumpărate în ultimii 3-4 ani, când preţurile au fost în creştere. În medie, pe fiecare hectar a dat 3.000-4.000 euro/ha. Restul terenului e luat în arendă pe 10-15 ani, oferind proprietarilor 900 kg de grâu la hectar.
Apropierea de porturile Agigea şi Constanţa îi dau fermierului un plus de competitivitate comparativ cu confraţii din alte regiuni ale României: „Avem avantajul ăsta de a-l putea da oricând în port şi la preţuri mai bune, într-adevăr. Îl dau cu 10-15 chiar şi 20% mai bine decât fermierii din Moldova”.
Un alt avantaj îl reprezintă Canalul Dunăre-Marea Neagră, impresionant, aducând mai degrabă a canion, cu ale sale maluri ce ajung să aibă şi 80-100 de metri înălţime, dar Gheorghe Lămureanu vrea să ne convingă că săparea de către comunişti a Canalului e de fapt o rană adâncă pe faţa pământului, care sângerează fără oprire. Ne coboară pe pantele abrupte, arătându-ne ici şi colo cum din maluri izvorăsc şuvoiae de apă care se scurg în apa fluviului: „Canalul Dunăre-Marea Neagră este un dezavantaj pentru noi, deoarece ne fură toată pânza freatică de suprafaţă şi tot ce este apă pluvială suplimentară, aia o adună şi se duce în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Pe principiul drenajului. Am 14-15 cercetători de la Institutul de Pedologie şi Agrochimie care au constatat lucrul ăsta. Au chiar un simpozion la noi la fermă pe tema asta”.
Deşi Canalul fură apa câmpurilor ce-l mărginesc, tot el o dă ogoarelor înapoi. Din Canalul Dunăre-Marea Neagră sorbea predecesorul ANIF-ului apa pentru a iriga sutele de mii de hectare în perioada comunistă: „Pe vremea lui Ceauşescu, te obliga să irigi când era secetă de la 1 martie până la 1 decembrie. Au fost ani când ne îngheţa apa pe aspersor şi acum ne rugăm de ei să ne dea apă şi nu ne dau. Pentru că apa de irigat este ultima verigă tehnologică pe care nu puteam să o depăşim. Ajungeam cu culturile până la superlativ la 1 mai şi după aceea ele începeau să sufere, pentru că cel mai mare consum de apă îl au plantele de la 1 mai până la recoltare, la 1 iulie. Astea două luni au cel mai mare consum de apă, până la 1.000 mc de apă pe lună pe hectar. Și atunci tu trebuie să vii în completare. Înainte vreme, se irigau 480.000 ha pe tot judeţul din care 360.00 ha se irigau sub presiune, la superlativ. Acum se irigă 1.200 ha”, îşi aminteşte fermierul.
După Revoluţie, Lămureanu s-a luptat să cultive în acelaşi regim irigat. Însă n-a mers: „De 12 ani, din 2003, nu s-a mai dat apă pe canale. Legea 138/2004 a distrus irigatul în proporţie de 99%. Au rămas doar canalele principale, magistralele, care şi ele sunt deteriorate în proporţie de 75-80%. Noi am preluat infrastructura pe aproape 3.000 ha de teren şi deşi am avut grijă de ea 3 ani la rând, nu ni s-a dat nici un ajutor. Ni s-a promis că măcar valoarea pazei acestor obiective o să fie asigurată, dar nu a fost aşa.
Paznic legat şi staţie jefuită
După 3 ani am făcut adrese oficiale şi către Primărie şi către Prefectură şi către Poliţie şi către Direcţia Agricolă şi către minister, efectiv le-am abandonat. Aveam 27 de oameni la pază, cu care nu produceam nimic. Dacă ar fi fost apă pe canale, ar fi fost altă discuţie. Am găsit legat paznicul cu sârmă de balot în cabană şi mi l-au bătut hoţii, aproape să-l omoare şi au furat tot din staţie. Asta în ultima perioadă, că în primă fază am luat 22 de muncitori calificaţi pe care-i plăteam cu salarii mai mari decât ale mecanizatorilor mei, fiindcă am avut contract cu ANIF. Am constituit vechile OUAI-uri (n.r. Organizaţia Udătorilor de Apă pentru Irigaţii), dar legea 138/2004 ne obliga pe noi, agricultorii, să plătim avans 25% din contractul de irigat până la 1 februarie, ca să aibă ANIF resurse pentru întreţinerea reţelei. Pur şi simplu ne blocau financiar.
Mai mult, ANIF-ul condiţiona umplerea canalelor cu apă de contractarea serviciilor de udare pentru 50% plus 1 din suprafaţa totală a întregului sistem de irigaţii. Degeaba un fermier ar vrea să irige, dacă ceilalţi fermieri care au terenuri amplasate pe raza aceluiaşi sistem de irigaţii al ANIF nu vor. Nu s-au adunat şi nu se vor aduna niciodată, dacă va rămâne legea asta”.
ANIF în miniatură
În ciuda colaborării eşuate cu ANIF, Gheorghe Lămureanu nu şi-a putut scoate din minte cum sistemele de irigaţii ţâşneau ca fântânile arteziene pe ogoarele dobrogene pe vremea când era un simplu tehnician agronom la CAP. Aşa că s-a îndârjit şi a ipotecat la bancă toate terenurile agricole pe care le deţine în proprietate şi şi-a făcut propriul său „ANIF în miniatură”.
În această lună, fermierul va inaugura prima staţie de pompare privată care ia apă din Canalul Dunăre-Marea Neagră, investiţie de 1,24 milioane de euro, finanţată din fonduri europene, la care se mai adaugă instalaţiile de irigat în valoare de 270.000 euro: „Dau drumul la o instalaţie de punere sub presiune şi priză din Canalul Dunăre Marea Neagră, o premieră în România, fiind prima staţie de pompare privată care trage apă din Canalul Dunăre-Marea Neagră, care până acum a fost monopolul ANIF-ului. Conform proiectului, o să am 419 ha irigate, iar eu din primăvară o să mai fac o conductă de 3 km până la sat şi să extind suprafaţa irigată până la 800 ha. Tot proiectul e 100% privat, fără ANIF. Suntem un plot independent şi chiar dacă va funcţiona sistemul ANIF-ului, suntem cap de sistem, nu ne încurcăm reciproc şi oricum ei ne asigurau apa destul de greu. Noi avem cu Canalul Dunăre-Marea Neagră contract de asigurare a necesarului de apă, ei dându-ne toate aprobările şi de priză, şi de volum de apă”.
După inaugurarea staţiei de pompare, sporul de producţie nu va fi automat garantat: „Irigatul este o artă când îl faci. Nu trebuie să dai norme mai mari de 300-400 mc/ha, pentru că ce depăşeşte această cantitate se duce în pânza freatică şi pânza freatică ţi-o captează Canalul Dunăre- Marea Neagră. În plus, sporurile nu le ai din prima, ci trebuie să ai 2-3 ani răgaz să irigi, ca să creezi o rezervă în sol şi pe care apoi s-o păstrezi prin irigări succesive”.
Deja pentru anul viitor Lămureanu şi-a pus în plan să planteze 100 de hectare cu porumb, cultură de care până în prezent s-a ferit, din cauza randamentelor jalnice cauzate de faptul că Dobrogea e unul din polii secetei din ţara noastră.
Date şi foto preluate de pe http://agrointel.ro/http://agrointel.ro/
