Stima de sine constituie o valoare umană fragilă şi schimbătoare. Ea creşte de fiecare dată când ne străduim să ne respectăm standardele şi scade atunci când nu reuşim să atingem respectivele standarde. Aşa încât, pe parcursul vieţii, este posibil să cunoaştem valori foarte înalte ale stimei de sine, dar şi foarte scăzute. Tocmai din acest ultim considerent am decis să întrebăm psihologul despre cât de mult contează stima de sine în a fi un om vertical şi a „funcţiona” corespunzător.
„Sentimentul de încredere anticipează apariţia stimei de sine. Individul trebuie ca mai întâi să simtă şi să trăiască realmente pentru a căpăta disponibilitatea de a înţelege că are motive de a-şi hrăni stima de sine. Cunoaşterea de sine, sentimentul de apartenenţă şi sentimentul de competenţă pot fi stimulate în fiecare stadiu de dezvoltare, în fiecare perioadă a vieţii, prin atitudini educative adecvate şi prin mijloace concrete. Aşadar, trebuie acordată o importanţă cu totul specială securităţii şi încrederii. Totuşi, este dificil să izolezi stima de sine ca aspect esenţial şi pur al individului. Adesea, stima de sine este percepută ca o dezvoltare psihodinamică; alteori este percepută ca fiind un comportament; nu în ultimul rând, ea poate fi privită şi ca o stare psihologică”, spune psihologul Mihail Jianu.
Este clar, însă, că o stimă de sine crescută favorizează dezvoltarea potenţialului uman. Mai aflăm de la psiholog că fiecare dintre noi – şi este normal să se întâmple astfel – se străduieşte să-şi materializeze aspiraţiile, să se dezvolte, să progreseze.
„Când stima de sine este ridicată, individul nu încetează să creadă că merită să reuşească şi nu precupeţeşte niciun efort înspre atingerea scopului său. Este vorba, în fond, despre o atitudine care atrage succesul, care confirmă încrederea. Când stima de sine este scăzută, persoana riscă să-şi abandoneze proiectele din cauza lipsei de tenacitate, fiindcă ea nu posedă suficientă forţă pentru a atinge reuşita. Iar lipsa de perseverenţă este adesea responsabilă de eşecuri şi duce la lipsă de încredere. O astfel de persoană se mulţumeşte cu puţin, nu se străduieşte, nu-şi face planuri: trăieşte „de azi, pe mâine”, cum s-ar spune”, afirmă psihologul.
Stima de sine nu este, aşadar, o acţiune de definire şi definitivare şi nici egoism sau narcisism care s-ar fi dezvoltat printr-o astfel de acţiune, ci, pur şi simplu, este recunoaşterea sentimentului de încredere că eşti în stare.
Pentru că stima de sine este „capacitatea de a înfrunta dificultăţile fundamentale ale vieţii, fără a pierde speranţa”, am întrebat psihologul ce anume face ca acesta să scadă în unele momente ale vieţii.
“Uneori apar şi confuzii în perceperea stimei de sine. Se vorbeşte din ce în ce mai des despre „motivaţie”, iar tendinţa este generată de audienţa pe care au căpătat-o în ultima perioadă, mai peste tot în lume, practicile de inspiraţie nord-americană de „auto-ajutor”. Din această perspectivă, „self-esteem” (aşadar, stima de sine) se dezvoltă ca o activitate terapeutică ce încurajează creşterea stimei personale. Americanii spun, de exemplu, că „o stimă de sine crescută este foarte importantă în obţinerea unor rezultate şcolare excelente”. Aşadar, potrivit lor, pentru început, ar fi necesară o – ca să spunem aşa – încredere nefundamentată pe experienţă care ar conduce la experienţă şi, finalmente, la o încredere consolidată”, spune Mihail Jianu.
Este important să avem o stimă de sine crescută, o imagine reală despre noi şi potenţialul nostru, percepţia realităţii să fie cât mai fidelă. Mihail Jianu ne mai spune că modul în care suntem percepuţi de ceilalţi depinde foarte mult şi de nivelul stimei de sine pe care o avem. Neîncrederea joacă un rol important în interacțiuniile cu ceilalţi.
Pentru a ne creşte stima de sine putem apela la un psiholog, care cu siguranţă ar şti cum să ne ajute, însă, până a ajunge în cabinetul acestuia, Mihail Jianu ne da câteva sfaturi în ce am putea face şi singuri:
-
faceţi o listă cu realizările până în prezent (cei mai nesiguri dintre dvs. îi pot întreba pe alţii, dar doar persoane pe care le apreciaţi şi în părerea cărora aveţi încredere, pentru că vânzătoarea de la colţ vă poate spune că nu sunteţi suficient de sociabil pentru că nu aţi avut odată răbdare să-i ascultaţi telenovelele);
-
analizaţi obiectiv ce calităţi aţi folosit pentru realizarea lor (sigur, persoanele cu imagine scăzută de sine vor atribui succesele unor factori externi, dar pe principiul "Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă". Este evident faptul că indiferent dacă factorii exteriori ar fi putut favoriza succesul – ceea ce este şi normal – drumul către atingerea acelui succes este datorat persoanei care a avut capacitatea de a se folosi de factorii externi – aceasta fiind în sine o calitate);
-
„sărbătoriţi" orice succes, lăudaţi-vă în sinea dvs. pentru realizarea oricărui lucru pentru că dvs. l-aţi „băgat în traistă", aţi fi putut trece foarte bine pe lângă el … neavând curajul să riscaţi o încercare… sau aţi fi putut pur şi simplu să nu aveţi curajul să doriţi lucrul respectiv din credinţa că nu-l puteţi obţine;
-
transformaţi eşecul în feed-back: decât să vă blamaţi pentru că aţi eşuat mai bine analizaţi ce nu a mers bine şi puteţi îmbunătăţi pe viitor sau ce aţi greşit şi puteţi să nu mai repetaţi în viitor. Nu uitaţi că autoblamarea sabotează acum, dar şi mai târziu, creând acel cerc vicios;
-
începeţi cu paşi mici, paşii mari vă pot dezechilibra. Dacă sunteţi genul de persoană care evită să acţioneze din teamă de a nu eşua şi amână lucrurile din acelaşi motiv, vă propun să faceţi o listă zilnică cu câteva obiective uşor de atins, apoi la sfârşitul zilei să analizaţi ce a mers bine şi ce nu, luând astfel, decizii în consecinţă pentru ziua următoare. După o lună de astfel de practică, stabiliţi obiective din ce în ce mai mari şi pe termen din ce în ce mai lung. Aveţi răbdare şi fiţi perseverent în această tehnică, veţi face paşi mici, dar siguri şi stabili. Realizarea obiectivelor personale, indiferent cât de mici, contribuie la întărirea autostimei şi îmbunătăţeşte imaginea de sine.
La fel de important în consolidarea imaginii de sine îl reprezintă conştientizarea şi satisfacerea nevoilor fundamentale ale omului aşa cum le-a aşezat A. Maslow (1968) în binecunoscuta piramidă a trebuinţelor umane.
Mai jos, Mihail Jianu a prezentat varianta adaptată de către psihologii români Corneliu Augustin Sofronie şi Roxana Zubcov în cartea lor "Psihologia ordinii. Psihologia cuantică" (Editura Perfect, 2005) :
-
X. Nevoia de ideal, de eroi, perfecţiune, valori înalte ale umanităţii;
-
IX. Nevoia de împlinire (autorealizare, să ajungi ceea ce poţi ajunge pentru a te simţi împlinit);
-
VIII. Nevoia de manifestare socială (inteligență socială, acceptarea ca individ social, integrare socială);
-
VII. Nevoia de moralitate (cunoaşterea, estetica şi etica, reguli care menţin ordinea socială);
-
VI. Nevoia de utilitate socială, prestigiu, succes prin profesie, școală;
-
V. Nevoia de echilibru dinamic interior pentru deschiderea către lume (echilibrul între micro şi macro, între individ şi social);
-
IV. Nevoia de proximitate (apartenenţa la un grup, nevoia de spaţiul amical, de recunoaştere);
-
III. Nevoia de identitate (familie – cunoaşterea şi acceptarea originilor ca bază în formarea identităţii personale) sau "nevoia de identitate şi imagine de sine" (K. Horney);
-
II. Nevoia de armonie interioară, siguranţa de sine şi siguranţă în general (a-ţi putea planifica viaţa fără teama de pericole), nevoia de partener, sau "trebuinţă de afectivitate şi aprobare pentru echilibrul interior" (K. Horney);
-
I. Nevoi primare (hrană, adăpost, îmbrăcăminte, igienă, sex) traduse în nevoia de independenţă şi libertate, sau "trebuinţă de libertate şi superficialitate" (K. Horney).
„Chiar dacă nevoile inferioare (primare) sunt imperioase şi se cer obligatoriu a fi împlinite, sunt puţin satisfăcătoare şi pe termen scurt, foarte scurt. Însă pentru o bună imagine de sine, bine consolidată şi de durată cele superioare sunt foarte satisfăcătoare”, încheie psihologul Mihail Jianu.
