miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Reuniune de urgență a miniștrilor de Interne din Uniunea Europeană

Miniștrii de Interne ai statelor din Uniunea Europeană se vor reîntâlni la o reuniune de urgență, la 14 septembrie. Scopul acesteia este ameliorarea răspunsului blocului comunitar la criza imigrației, a anunţat duminică seara preşedinţia semestrială a UE, citată de DPA în pagina online, potrivit Mediafax.

"Situaţia fenomenului migraţiei în afara şi în interiorul Uniunii Europene a luat proporţii fără precedent", a precizat preşedinţia luxemburgheză a UE într-un comunicat.

Discuţiile se vor concentra pe procedurile de repatriere a imigranţilor în cazul respingerii solicitărilor de azil, pe cooperarea cu ţări terţe şi pe măsuri de prevenire a traficului de imigranţi, se arată în comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Anterior, miniştrii de Interne din Germania, Franţa şi Marea Britanie au cerut, într-un comunicat comun, o reuniune de urgenţă privind criza refugiaţilor în următoarele două săptămâni.

"Suntem de acord că nu mai avem timp de pierdut. Situaţia curentă cere acţiune imediată şi solidaritate în Europa", a declarat ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere. "Situaţia curentă necesită acţiune imediată şi solidaritate în cadrul Europei", a adăugat el, informează Mediafax.

Thomas de Maiziere, Bernard Cazeneuve şi Theresa May au solicitat de asemenea întocmirea unei liste la nivelul UE cu "ţări de origine sigure", care să diferenţieze persoanele ameninţate de război şi persecuţii de cele care emigrează din motive economice, din ţări stabile din punct de vedere politic.

În plus, reprezentanţii celor mai mari state membre UE au cerut înfiinţarea unor centre în Grecia şi Italia, unde autorităţile să ia amprentele imigranţilor şi să îi înregistreze. Punctele de control ar trebui înfiinţate până la sfârşitul anului, au precizat miniştrii.

Foto:infomondo.ro

Politica