joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

17 sfaturi de la psiholog pentru o viaţă liniştită

Stresul cotidian şi neîmplinirile ajung la un moment dat să ne macine şi să ne dea impresia că nu trăim viaţa pe care ne-o dorim. De aici şi până la depresie nu este foarte mult. Însă, dacă am urma nişte sfaturi simple venite de la psiholog, probabil că viaţa noastră ar fi alta, iar starea noastră ar fi una mereu pozitivă. Astfel, l-am rugat pe psihologul Mihail Jianu să ne împărtăşească din secretele sale, iar acesta ne-a transmis 17 sfaturi personale care pot fi aplicate în viaţa de zi cu zi.

1.Învaţă să-ţi faci viaţa plină de emoţie, de culoare. Să nu ai aşteptări de la nimeni este o provocare permanentă.

2. Temerile şi indoieleile fac parte din viaţă, continuă să faci ce simţi, ce ştii şi când poţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

3.Învaţă să apreciezi clipă, nu momentul.

4 Viaţa ta nu este o competiţie, nu trebuie să câştigi decât experinţă personală. Încearcă să rămâi sincer cu tine însuţi, restul nu te priveşte.

5.Problemele tale te privesc numai pe tine. Încearcă să-ţi rezolvi problemele singur, aşa vei ajunge la o maturitate emoţională necesară evoluţiei tale.

6. Învaţă să faci economie de emoţie negativă, ură şi agresivitate verbal şi fizică.

7. Acceptă prezentul în tot ce faci, nu te raporta la trecut şi nu aştepta viitorul.

8. Nu alerga după iluzii, miraje şi comparaţii inutile cu nimeni. Să faci ce simţi este perfect!

9. Secretele nu se spun, indiferent de costuri.

10. Dezordinea în tot ce faci nu te ajută să evoluezi, amânarea te înşeală şi aşa nu mai ajungi unde vrei tu.

11. Învaţă să accepţi provocările vieţii, lasă-te surprins de nou şi nu ezita să încerci emoţii şi sentimente noi.

12. Învaţă să depăşeşti momentele cumplite, să ierţi şi să uiţi când trebuie.

13. Lumea contează doar când vrei tu, în rest este problema lor nu a ta.

14. Timpul este naiv, încearcă să vindece orice, dar uneori nu reuşeşte. Aşa că învaţă să uiţi.

15. Învaţă să crezi în tine, nu în miracole.

16. Învaţă să-ţi asumi responsabilitatea în tot ce faci, învaţă să treci demn peste orice situaţie inconfortabilă, învaţă să fii tu!

17. Alege ce este mai bun, mai scump, mai de calitate, indiferent în ce domeniu. Perfecţiunea se întâlneşte în calitate, nu în cantitate.

 

 

 

Politica