Fiecare dintre noi are pasiuni, care, de cele mai multe ori, ne poartă în locuri în care nu ne-am fi gândit niciodată că o să ajungem. Fie că ne place să călătorim, să colecţionăm ori să fim voluntari devotaţi, toate aceste lucruri ne schimbă într-un fel sau altul, pentru că le urmăm fără să ne abatem de la ele.
O pasiune puţin neobişnuită pentru o tânără adolescentă ar putea fi motociclismul. Mai ales pentru o tânără care la 16 ani şi-a cumpărat „motor”, iar acum, la 23 de ani, a ajuns cu el în Grecia. Şi dacă asta nu este suficient, ea a mai scris şi o carte, dedicată motociclismului şi în special femeilor motoclist. „Moto Lady” este o carte pe care Andreea Ioviţă a scris-o pe baza experienţei sale şi a peripeţiilor pe care le-a avut cu motocicleta sa. Capitolele sunt dintre cele mai interesante. De la „Micile detalii care fac diferenţa”, până la “Frumuseţea pe motocicletă”, trecând între timp şi prin „Medicină pentru motocicliste” şi „Mecanica e mai uşoară decât crezi”.
Andreea Ioviţă este din Bacău, are 23 de ani şi momentan îşi caută de lucru în Grecia. A studiat Inginerie Medicală în Bucureşti, fiindcă a pierdut un pariu cu mama sa, dar spune că nu îi place domeniul. Prelungirea ei este o Honda Shadow 125 pe care a luat-o la 16 ani, însă încă merge bine, a dus-o până în Grecia.
Inspiraţia pentru carte a fost chiar motocicleta sa. Andreea ne-a mărturisit că încă de la 14 ani şi-a terorizat părinţii că îşi va lua „motor”.
„La 16 chiar mi-am luat (cu ajutor, ca să nu râdă vecinii de mine). În liceu m-am plimbat doar prin judeţ, la facultate am evadat şi până la câteva întruniri. Într-un final, în ultima vacanţă din viaţă, mi-a zis motocicleta că vrea să înveţe greacă, aşa că am luat-o cum am putut din garaj şi am plecat cu ea până în Grecia. La fiecare etapă din asta mi se încurcau socotelile cel puţin în prima parte. M-am trezit cu luciul de buze pe mandibulă, mi s-au furat mănuşile la o întrunire, erau să-mi pice bagajele în gârlă când treceam Podul Prieteniei. De asemenea, până în Grecia am făcut 23 de ore în loc de 8, cum citisem pe Google. Probabil că el nu calculase cum e să opreşti din 5 în 5 kilometri ca să reaşezi bagajele, să nu pice. O săptămână m-am rugat să-mi fure cineva motocicleta pe acolo, ca să nu fac iar drumul ăsta. N-a fost să fie, dar barem m-a învăţat un băiat cum să-mi prind bagajele”, povesteşte Andreea.
Într-o notă amuzantă, tânăra din Bacău ne spune că la un moment dat a simţit că inteligenţa dă pe afară, pe care a revărsat-o pe blog-ul personal.
„De la blog până la carte a mai fost doar un pas (adică ideea surorii mele), mai ales că începusem să şurubăresc la motocicletă şi învăţam la şcoală despre tot felul de rezistenţe ale materialelor. De la şcoală a apărut ideea capitolului în care pun sub lupă eficienţa echipamentelor moto”, spune Andreea Ioviţă.
Faptul că în fiecare an, peste drum de casa ei, se întruneau motoclişti, a făcut-o şi pe Andreea să iubească motocicletele. Dar asta abia după ce a folosit asta drept pretext pentru a se întâlni cu prietenii ei rockeri.
“Eu am reuşit să mă „virusez” singură cu motociclismul. Peste drum de casa mea, când eram eu mică şi rebelă, se organiza o întrunire moto în fiecare an. Se aduna lume multă, de prin toată ţara, dar pentru mine conta că acolo veneau prietenii mei rockeri din oraş. Că stăteau pe lângă poartă până se milostivea cineva să-i bage pe gratis, e altă treabă. Problema e că mie nu-mi dădeau voie părinţii să umblu cu ei. Aşa că am inventat un motiv bun să merg la întrunire: îmi plac motocicletele. M-am tot prefăcut până l-am văzut pe unul cu un chopper fain, pleată, haine de piele… şi am decis că vreau motor. Abia după vreo doi ani, m-a plimbat cineva cu scuterul, tot la întrunirea cu pricina. Pe motocicletă m-am urcat prima oară la şcoala de şoferi, ca pilot. Că tot veni vorba de plimbarea cu scuterul… tata mereu a fost mai permisiv cu mine. De la el am obţinut atunci aprobare să plec la întrunire”, ne zice Andreea.
Tânăra din Bacău, care acum trăieşte în Grecia, spune că a fost de câteva ori pe circuit, să vadă cum e, dar cam atât.
“Motocicleta e ca să mă simt bine, nu ca să îmi gâdil orgoliul. La început aveam doar o cască mare şi, în rest, mergeam în tricou. Mititică, subţirică, ditamai motocicleta sub mine… nimeni n-avea curaj să traverseze strada când eram prin zonă. Cât despre şoferii de la semafor, gluma lui tata – „se dau la o parte că le e frică să nu pici cu motocicleta peste maşina lor”. Prin Bacău mă opreau toţi poliţiştii, doar aşa, să mă salute. Unul singur mi-a mărturisit sincer şi cinstit că m-a oprit fiindcă a crezut că n-am permis. În rest, se mai holbează lumea la mine, dar cam atât. Nici măcar nu mă mai invită vreunul la cafea (cred că primele victime au ţipat cam tare când mi-am dat casca jos).
Cartea Andreei Ioviţă se adresează tuturor femeilor ce merg pe motocicletă, indiferent de experienţă. Pentru cele care nu o cred, Andreea a creat şi un set de întrebări. Cartea a fost scrisă astfel încât să le ofere independenţă fetelor, nu să umble doar cu iubitul după ele, aşa cum Andreea mărturiseşte.
În final, am rugat-o pe Andreea să le dea un sfat celor pasionaţi de motociclism, dar care nu au curajul să plece cu motocicleta în lume, iar tânăra a răspuns în aceeaşi notă umoristică.
“Mă, a fost una odată care a plecat pe motocicletă, singură, din Anglia până în Cape Town, cel mai sudic punct al Africii. Ştii când a făcut asta? În anii 30. O făcut şi puşcărie, săraca, fiindcă purta pantaloni. Iar ţie ţi-e frică să mergi pe drumuri perfect asfaltate, cu benzinării la fiecare colţ, când ai toată libertatea din lume? E ca şi cum ai fi bebeluş şi ţi-ar fi frică să stai în căruţ pe stradă, deşi are grijă de tine un alai întreg de oameni”, Andreea Ioviţă.
Pentru cei care doresc să achiziţioneze cartea Andreei Ioviţă, există două variante: pentru Craiova se poate trimite e-mail la adresa: [email protected], pentru restul ţării se potate trimite e-mail la adresa [email protected]
