marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Salariile medicilor, mai mari de la 1 octombrie

Salariile angajaților din sistemul sanitar cresc cu 25% de la 1 octombrie. Asta promite şeful Guvernului.

Creșterea va fi cu 25% anual până când se va ajunge la o dublare a salariilor, a declarat Victor Ponta în conferința de presă ce a avut loc după întâlnirea cu miniștrii, dar și cu reprezentanții sindicatelor medicale.  

Tot premierul a mai afirmat că statutul medicilor și personalului din sistemul de sănătate nu se va schimba. Medicii nu mai sunt funcționari publici potrivit legii adoptate în 2014. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ministerul Justițeiei și cel al Sănătății vor lucra la un proiect de lege, iar săptămâna viitoare va fi prezentat proiectul care va prevede faptul că acele contribuții suplimentare pe care pacienții vor sa le aducă medicilor trebuie să îndeplinească trei condiții. Să nu fie condiționate, să nu fie înainte de actul medical și să fie declarate. Porivit premierului, respectând cele trei condiții nu mai există responsabilitate penală. 

Toate acestea, după ce tensiunea de pe holurile spitalelor s-a mutat şi în mediul online unde a fost creat un grup public numit „Medici gata de greva generală. Solicităm salarii decente!". Grupul are aproximativ 26.000 de membrii şi prin el medicii din ţară, personalul din sistemul sanitar şi chiar simpli oameni doresc să atragă atenţia asupra faptului că salariile sunt nemulţumitoare, iar din această cauză cadrele medicale părăsesc masiv ţara.

,,În 12 şi 15 mai anul acesta Federaţia Hipocrat şi Camera Federativă a Medicilor au avut o acţiune comună la ministerul Sănătăţii. A fost pichetat Ministerul şi s-a cerut exact ceea ce cer azi şi cei de pe Facebook. Adică, deminitatea medicului şi creşterea salariilor, în urma cărora ministrul Sănătăţii ne-a promis că în 30 de zile va găsi soluţii pentru rezolvarea acestora. Au trecut trei luni şi domnul Nicolae Bănicioiu nu a avut nici măcar bunul simţ să ne invite să mai discutăm încă o dată aşa cum a rămas în minuta încheiată în urma protestelor, să negociem în continuare ce şi cum pentru creşterea salariilor personalului din sănătate, nu doar a medicilor”, a afirmat Ion Cotojman, preşedintele Sindicatului Unimedical Craiova.

Acesta crede că greva va avea loc deoarece ,,oamenii s-au săturat de minciuni”. ,,Vă amintiţi cu câtă vehemenţă a fost criticată acordarea a 100 de lei, iar acum prin proiectul nou de salarizare, la care eu chiar am avut o intervenţie şi am propus acordarea a 10%, iar este o bătaie de joc. Pentru că 10% în plus la salariul personalului auxiliar reprezintă 40-60 de lei maxim, iar la un medic maxim 300 de lei. Asta înseamnă mai nimic, ori, medicii şi tot personalul din sănătate nu-şi mai doresc asta. Îşi doresc acum dublarea salariilor pe care o cerem de un an jumate”.

Ce ar însemna o grevă în sistemul sanitar?

Pentru unii lipsa doctorului care îi prescrie o reţetă pentru gripă sau roşu în gât. Pentru unele mame disperarea din urletele bebeluşului cu febră pe care nu are cine să-l consulte, iar pentru alţii ultimele bătăi ale inimii. Sistemul sanitar nu se rezumă doar la o reţetă pentru răceală ci la viaţă. În timp ce unii strănută, alţii aşteaptă un transplant de inimă.

Oamenii simpli care la un moment dat au fost sau pot fi oricând pacienţii acestor medici, susţin şi ei creşterea salariilor. Un bărbat, de 45 de ani, care a fost nevoit să calce pragul spitaluilui spune că el le-ar asigura acestor oameni tot ce au nevoie. ,, Dacă aş fi în locul parlamentarilor, nu doar că le-aş mări doctorilor salariile, dar le-aş pune la dispoziţie tot ce au nevoie, pentru că oamenii ăştia salvează vieţi. De mâna şi mintea lor depinde viaţa unui pacient”.

„Sindicatul Unimedical Craiova a susţinut şi susţine public acordarea următoarelor salarii de încadrare pentru personalul din sănătate : 350 euro personalul auxiliar medical debutant : 500 euro personalul auxiliar sanitar cu vechime ; 500 euro asistent medical debutant ; 850 euro asistent medical principal cu Pl ; 1000 euro asistent medical cu studii superioare principal ; 650-1250 euro medic rezident an 1-5 : 1550 euro medicul specialist şi 2000 euro medicul primar. Pentru economişti ,jurişti şi alt personal cu studii superioare salarii cuprinse între 850 şi 1350 de euro. Pentru alt personal cu studii medii, salarii cuprinse între 600 şi 850 de euro. Astăzi alte organizaţii sindicale sunt de acord cu o creştere de 10% . Cred că până la urmă dublarea salariilor de încadrare actuale reprezintă soluţia. Trebuie însă susţinută cu tărie şi unitate,cu solidaritate şi fără rezerve, până la capăt. Este momentul .Curaj, pentru că parlamentarii şi guvernanţii au avut curajul să-şi tripleze salariile”, este mesajul pe care îl transmite în mediul online preşedintele Sindicatului Unimedical Craiova.

De ani buni tot mai mulţi tineri medici sau asistenţi preferă să plece în altă ţară imediat ce au ieşit din băncile facultăţii. Și dacă nu au făcut-o atunci, niciodată nu este prea târziu. Oricât de patrioţi ar fi, asta nu le plăteşte facturile şi nici nu le ţine de foame.

,,Dacă puneam gresie câştigam mai mult”

Un rezident specializat pe chirurgie generală, în anul cinci, afirmă cu tristeţe că ,, salariul este foarte mic, cât al unui muncitor de pe un şantier mai bun. Dacă puneam gresie câştigam mai mult”. Medicul rezident nu exzistă atunci când este întrebat dacă şi el va pleca în străinătate. Pentru că dacă în actualul sistem sanitar din România nu se va schimba ceva, plecarea peste hotare este şi soluţia lui pentru o viaţă mai bună.

Florin Chirculescu,  preşedintele Federaţiei Sindicatelor Democratice ale Medicilor „Dr. Ioan Cantacuzino”, a declarat la Digi24 că „Medicul are la dispoziţie, acum, o modalitate mult mai dură pentru spaţiul din care provine el, pentru ţara în care s-a născut – emigrarea. Nu poţi să faci apel în exclusivitate la patriotism şi să fii în mod constant tratat cu dispreţ.  Eşti bun la negocieri în perioada alegerilor, eşti bun când eşti la spital şi ţi se dă telefon că vine X sau Y şi va fi internat şi să avem grijă de el mai atenţi, pentru că e politician, este o persoană importantă. Din păcate, ei nu-şi aduc aminte de noi decât în situaţiile astea”.

În urma tensiunilor create, ministrul Sănătăţii, al Muncii şi al Finanţelor s-au întâlnit, ieri, la Guvern. După o dezbatere de aproximativ o oră s-a hotărât o majorare cu 25% a salariilor tuturor angajaţilor din sistemul sanitar românesc, de la 1 octombrie.

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, a comunicat sindicatelor măsurile luate şi un plan prin care salariile medicilor ar urma să crească cu 73% în trei sau patru tranşe până la sfârşitul anului 2017.

 

Raluca Buzatu

Politica