joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Captură record de droguri în Moldova

Peste 136 de kilograme de heroină au fost capturate de vameșii moldoveni, în noaptea de 8 spre 9 august, la punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați, informează miercuri mass-media de la Chișinău, citată de AGERPRES. Aceasta este cea mai mare cantitate de heroină depistată la frontiera Republicii Moldova. Drogurile confiscate valorează pe piața neagră aproximativ 10-20 de milioane de euro.

Heroina a fost găsită într-un camion frigorific care traversa Republica Moldova, venind din Ucraina și îndreptându-se spre Bulgaria. Conform actelor de însoțire, camionul transporta teracotă, mai arată sursa citată. Drogurile proveneau din Turcia și erau destinate pieței din Europa, unde un gram de heroină este vândut cu 150 de euro, potrivit AGERPRES. Șoferul camionului a fost reținut pentru 72 de ore și va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Conform sursei citate,  oamenii legii suspectează că este vorba despre o rețea internațională specializată în trafic de droguri, fiind identificați mai mulți membri din diferite țări din Europa și Asia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica