vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Interviu cu un actor. Cosmin Dolea: “Fiecare personaj are „compartimentul său” în interiorul meu”

Actoria nu este meserie uşoară. Ba, mai degabă, este un talent şlefuit în timp şi măsurat în ore şi ore de repetiţii pe scenă şi acasă. Pentru o oră de spectacol se lurează, poate şi de 100 de ori mai mult, însă, nimic nu se compară cu ropotele de aplauze de la final şi sentimentul că ai făcut ce trebuia, iar publicul pleacă acasă mulţumit.

Actor şi încă unul tânăr şi foarte talentat este Cosmin Dolea. În prezent este actor angajat al Teatrului de Copii şi Tineret Colibri din Craiova şi colaborator cu Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova. A absolvit Facultatea de Teatru cât şi masterul în acelaşi domeniu în Craiova, iar de-a lungul timpului a avut o mulţime de colaborări atât cu teatre din ţară cât şi din afara ţării.

Astfel că, am vorbit cu Cosmin Dolea despre ce înseamnă să fii actor, rolurile pe care le-a avut sau cum s-a simţit jucând în “Rinocerii”, într-un scurt interviu pe care acesta a dorit să îl acorde redactorilor “Jurnalul Olteniei”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Întrebat despre pasiunea sa pentru teatru el a răspuns că ea a venit cu timpul, iar atunci când a absolvit liceul se gândea la o carieră în domenii cu totul diferite de teatru şi că, în cele din urmă a ales teatrul în detrimentul jurnalismului.

“Știi zicala aia:”Pofta vine mâncând”? Cam aşa ceva a fost şi în cazul meu. La terminarea liceului voiam să urmez o profesie diferită, mă gândeam la avocatură sau medicină, oscilam între informatică şi ISE. Într-un cuvânt mă vedeam omul bun la toate. Poate o să ţi se pară ciudat ce îţi voi spune, dar am „fugit” de facultatea de jurnalism: am ales teatrul în detrimentul acestuia. Teatrul a venit ca o întâmplare, nu mi se părea o variantă de luat în calcul, deşi majoritatea cunoscuţilor (prieteni, profesori) mă îndrumau către teatru. Am parcurs şi acest pas iar după trei etape eliminatorii de admitere am observat că am fost admis al treilea la buget şi am hotărât să rămân să învăţ ceea ce ulterior avea să devină un stil de viaţa. Fusesem admis şi la alte facultăţi, dar am urmat teatrul. Cât muncesc pentru piese!?! Hehe, cred că fiecare personaj are „compartimentul sau” în interiorul meu. Camera lui, să zicem aşa. E de-ajuns să îi bat la uşă să petrec ceva timp la el şi sigur va ieşi „la joacă”, ne spune Cosmin Dolea.

Cosmin consideră că nu exista talent fără muncă, iar în opinia sa talentul este munca la care excelezi şi tocmai din această cauză pare aşa de uşor ceea ce faci din talent.

Tânărul actor ne mai spune că a cochetat cu scena chiar şi înainte de facultate, însă un spectacol, în adevăratul sens al cuvântului, Cosmin consideră că a fost examenul de actorie al anului întâi.

“Era un moment din “Mândrie şi prejudecată”, eu jucam rolul lui Collins. Cum m-am simţit…? Mă simţeam pregătit, credeam cu ardoare în ce te-nvaţă Stanislavski în facultate şi speram să nu-mi tremure vocea, dar situaţia era de aşa natură încât emoţiile erau justificate, ba chiar îmi conturau mai bine personajul care venise în peţit, deşi nu era dorit”, adaugă Cosmin.

Despre experienţa sa cu teatrul de păpuşi, Cosmin Dolea spune că a fost una nouă, deoarece în facultate nu fusese instruit pe această ramură de teatru.

“Primul rol cu păpuşă a fost „Prinţul Broasca”, lucrul cu păpuşă era ceva complet nou pentru mine, dar ajutat de regizor şi cu mult studiu individual, am ajuns să dau viaţa personajului care ţine la fiecare spectacol să le reamintească atât copiilor cât şi adulţilor ca „o promisiune trebuie respectată” ”, mărturiseşte tânărul actor.

După ce a jucat în Rinocerii regizat de Robert Willson, Cosmin spune că acea experienţă este una care vine o dată în viaţă.

“Rinocerii este o experienţa „once în a lifetime” Robert Willson aduce în teatrul său anumite elemente pe care le regăseşti ghici unde? În teatrul de păpuşi. Acesta a „dezbrăcat” actorul de manierisme, de naturaleţe de firesc lăsând doar un „schelet”( un umeraş) pe care şi-a atârnat propria viziune. Lucrul cu Bob, Robert, mi-a alimentat curiozitatea stârnită de spectacolul sonetelor lui Shakespeare prezent în festivalul Shakespeare Craiova 2014”, spune Cosmin.

Cosmin Dolea nu este doar un actor de teatru, ci a cochetat şi cu filmul. Întrebat despre diferenţa dintre un actor de film şi unul de teatru, el a răspuns într-un mod amuzant.

“Prima experienţa în domeniul filmului a fost deosebită, mi-a prezentat o nouă lume pe care o vedeam la tv în making off-uri. Primul proiect pe film a fost “Dracula the dark prince”, o producţie Universal Pictures starring Jon Voight. A doua experienţă a fost în Chosen, starring Harvey Keitel.

„Diferenţa dintre un actor de film şi unul de teatru”- uite titlul unei lucrări de doctorat, Cosmin Dolea.

În final, actorul Cosmin Dolea le transmite şi un mesaj încurajator tinerilor care se gândesc să urmeze o carieră în domeniul teatrului.

“Dacă doreşti să faci ceva mai mult ca orice, fă-o. Va trebui să tragi cu dinţii să fii întotdeauna la maxima capacitate, va trebui să îţi dedici o enormă parte a timpului lucrând cu tine, vei fi surprins de o mulţime de lucruri pe care nu le ştiai despre tine. Iar mai apoi veţi fi în interdependenţă. Dacă accepţi toate astea şi îţi plac, fă-o!”, încheie Cosmin Dolea.

 

 

 

Politica