sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Zilele toride afectează cardiacii

Județul Dolj s-a aflat câteva zile sub incidența codului galben de caniculă. Temperaturile ridicate, din ultimele zile, au dat mai mult de lucru echipajelor medicale de la Ambulanța Dolj.

Aceste zile caniculare au fost foarte puțin suportabile pentru toată lumea, însă bolnavii cronici au fost mult mai afectați.

Numărul solicitărilor la Serviciul Județean de Ambulanță a crescut, în special în rândul persoanelor cardiace.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Au fost mai multe solicitări de compensări ale cardiacilor, bolnavilor cronici, dar nu cazuri deosebite. Numărul solicitărilor a crescut la bolnavii cronici din cauza temperaturilor ridicate, greu de suportat și de cei sănătoși, au explicat reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță.

Recomandările specialiștilor din cadrul Direcției de Sănătate Publică Dolj include, toată populația, dar atrag atenția asupra copiilor şi persoanelor vârstnice, cu boli cronice.

Pentru sugari și copii mici este nevoie de realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de cădură, umiditate excesivă şi curenţi de aer. Sistemul de alimentaţie avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă, se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită, copilul va fi îmbracat lejer, cu hăinuţe din materiale textile vegetale comode şi nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu căciuliţă pe cap, iar copiilor preşcolari li se vor face duşuri cu apă la temperatura camerei. Pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului, hidratarea corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanţi. Se va evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale precum şi pălăriuţa de protecţie pe cap. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.

 

 

Politica