miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Copiii din Argetoaia, artiști pricepuți în tehnica quilling-ului

Copiii din Argetoaia au învățat tainele tehnicii quilling, sub îndrumarea liderilor de la club, Milena Butaru, profesor de geografie la Școala Profesională "Constantin Argetoianu" din Argetoaia și Vieru Elisabeta, lucrator comunitar World Vision.  În timp de doi ani activitatea s-a transformat pentru ei într-un hobby. Lucrează atât la Club, cât și acasă, iar rezultatele muncii lor se transformă în acte caritabile, ajuând oamenii în nevoie din comunitate.

Anul trecut, de 1 și 8 Martie a avut loc în școala din comunitate prima expoziție, de unde se puteau achiziționa obiectele expuse făcând o donație. Felicitările, mărțișoarele, brățările, pandantivele, realizate cu mare grijă de micii artiști au atras interesul cadrelor didactice, al copiilor mai mari din comunitate și al părinților care și-au ales fiecare produsul preferat. Copiii și-au promovat produsele și în cadrul Primariei din Argetoaia și în diferite locații din Craiova, prin intermediul fundației noastre. La final, ei au ales să doneze banii stranși unei persoane bolnave din comunitate, pentru ca acesta să-și poată cumpăra medicamentele necesare. 

La activitățile de la Culbul de inițiativă comunitară ,,Manuțele Dibace" participă în prezent aproximativ 30 de copii. Activitatea la club continuă și în perioada vacanței de vară. Pe lângă întâlnirile de quilling, copiii vor învăța să confectioneze ornamente hand-made din bambus, vor participa la jocuri educative în aer liber, iar voluntarii liceeni își vor ajuta colegii mai mici, cu rezultate nu tocmai bune la învățătură, să-și îmbunătățească performanțele școlare. Proiectele inițiate de catre copiii de la club au ajutat și la înfrumusețarea parcului din comunitate și ecologizarea zonelor verzi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica