Crucea Roşie Română împlineşte astăzi 139 de ani de activitate. A pornit din dorinţa unui om de a proteja viaţa, de a acorda ajutor acolo unde este nevoie şi de a respecta fiinţa umană.
1859 – Bătălia de la Solferino un orăşel în provincia Mantova, Lombardia, Italia, situat la aproximativ 10 km sud de lacul Garda, cu o populaţie de cca 2 500 locuitori. Foarte cunoscut pentru bătălia care s-a dat în apropiere la 24 iunie 1859, o confruntare din cadrul Războiului Austro-Sardinian. Într-o singură zi, aproximativ 40.000 de soldaţi aparţinând ambelor tabere au murit sau au fost abandonaţi pe câmpul de luptă, fiind răniţi
După ce a fost martor al acestei confruntări sângeroase, Henry Dunant a decis să înfiinţeze Crucea Roşie, ceea ce astăzi a devenit Organizaţia Internaţională a Asociaţiilor de Crucea Roşie şi Semiluna Roşie, o mişcare umanitară internaţională a cărei misiune este aceea de a proteja viaţa şi sănătatea oamenilor, de a asigura respectul faţă de fiinţa umană şi de a preveni şi alina suferinţa oamenilor, fără vreo discriminare în ceea ce priveşte naţionalitatea, rasa, religia, clasele sociale sau opiniile politice.
Termenul cel mai răspândit este de Crucea Roşie Internaţională, deşi acesta este folosit greşit, deoarece nu există nicio organizaţie cu acest nume. În realitate, mişcarea constă în mai multe organizaţii distincte, independente din punct de vedere legal, însă unite în cadrul aceleiaşi mişcări prin principii de bază, obiective, simboluri, statuturi şi organe de conducere comune.
1862 – Henry Dunant scrie O amintire de la Solferino, lucrare care a avut un remarcabil ecou internaţional. Publică această carte cu resurse proprii în 1862 şi expediază exemplare liderilor politici şi militari din întreaga Europă. Pe lângă relatarea experienţei trăite la Solferino în 1859, pledează pentru formarea unor organizaţii naţionale voluntare care să ajute la acordarea de îngrijiri medicale soldaţilor răniţi în timpul războiului. În plus, solicită dezvoltarea tratatelor internaţionale care să garanteze protecţia celor răniţi pe câmpurile de luptă. Eforturile sale sunt recompensate cu Premiul Nobel pentru Pace (1901). Primii cinci membri ai Comitetului Nobel Norvegian Storting au fost numiţi în 1898, iar în 1901 Comitetul i-a ales pe fondatorul Crucii Roşii, Henry Dunant din Elveţia, şi pe activistul pentru pace Frédéric Passy din Franţa drept primii laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace din lume.
1874 – România aderă la Convenţia de la Geneva 1876, 4 iulie – se infiinţează Societatea de Cruce Roşie din România.
1876 – Ambulanţele Crucii Roşii Române dau ajutor răniţilor în Serbia în timpul războiului sârbo-turc.
1876 – 23 august – Societatea de Cruce Roşie din România este recunoscută de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.
1917–1919 – În timpul primului război mondial Crucea Roşie Română aduce o importantă contribuţie la alinarea suferinţei militarilor răniţi, ale refugiaţilor şi populaţiei civile. Cu sprijinul unui număr impresionant de voluntari, Crucea Roşie Română a trecut proba de foc a primului război mondial. Misiunea sa era aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale in Bucureşti şi în ţară. La chemarea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, femei aparţinând celor mai diverse categorii sociale s-au oferit voluntar să activeze în spitalele şi în cantinele administrate de organizaţie. Însăşi Regina Maria s-a implicat în operaţiunile desfăşurate în sprijinul răniţilor.
1919 – La 6 mai ia fiinţă Liga Societăţilor de Cruce Roşie cu scopul coordonării acţiunilor umanitare în timp de pace. În 1991, Liga a primit numele de Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, care are în prezent 171 de Societăţi Naţionale membre.
1922–1923 – Marea Campanie a Crucii Roşii Române pentru combaterea malariei, tuberculozei şi tifosului exantematic. Concomitent cu acţiunile sanitar-educative, Societatea Naţională de Cruce Roşie, şi-a extins activitatea şi pe linia sprijinirii materiale a populaţiei care avea de suferit în urma calamităţilor naturale. Astfel, au fost organizate în localităţi lovite de foamete 584 de cantine şi ceainării, de care au beneficiat 63895 de persoane. De asemenea, în timpul secetei din Moldova, 1935–1936, au fost înfiinţate 731 de cantine, în care au luat masa aproximativ 104 000 de persoane.
1923 – Se organizează în România prima Săptămână a Crucii Roşii. (http://www.crucearosiegorj.ro)
Acum, în 2015, la 15 mai Principesa Moștenitoare Margareta a României a fost aleasă președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie, continuând o tradiție a Familiei Regale începută de Regina Maria.
''Pe 4 iulie se împlinesc 139 de ani de activitate umanitară a Crucii Roșii Române și se aniversează centenarul acordării Înaltului Patronaj de către Regina Maria Societății Naționale de Cruce Roșie a României. Cu aceasta ocazie, vom organiza Ziua Crucii Roșii la Palatul Elisabeta unde vom invita cele șase filiale din București'', declara într-un interviu acordat AGERPRES Principesa Moștenitoare Margareta a României, președintele SNCRR.
Crucea Roșie Română este singura organizație umanitară cu o rețea funcțională pe întreg teritoriul țării. Având 47 de filiale, 1.996 subfiliale și 1.307 comisii, Crucea Roșie beneficiază de o structură unică, construită în cei 139 de ani de activitate umanitară. Astfel, organizația este prezentă la fiecare nivel teritorial: județ, municipiu, oraș, comună și sat.
Foto: exclusivnews.ro
