vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ROVIGNETA este o taxă morală sau nu ?

Este legală sau nu ? Este corectă sau nu ? Întrebări la care ar trebui să răspundă începând de la jurişti până la politicieni. Însă nu este nevoie să fii nici parlamentar, nici avocat ca să-ţi dai seama că, taxa de drum, aşa cum este concepută în România, este şi imorală, ba chiar şi ilegală.

Însă toată lumea se complace în această situaţie, nu există proteste în acest sens, toată lumea tace şi acceptă un fapt absolut ieşit din normalitate şi din logica firească a lucrurilor.

CNADNR prin delăsare şi incompetenţă arată că nu vrea şosele şi autostrăzi decente, nu doreşte decât banii noştri, ai tuturor plătitorilor de taxe şi impozite. Pentru acest fapt, din ce în ce mai mulţi români aleg să nu mai plătească taxa de drum. Cei care sunt depistaţi cu ajutorul camerelor de supraveghere au început să fie executaţi silit de către ANAF şi anumiţi executori judecătoreşti ai CNADNR din cauza faptului că nu mai sunt bani la bugetul consolidat al statului pentru huzurul unora.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La cât sunt de furaţi din toate părţile, românii aproape că s-au învăţat să înghită toate mizeriile cu acoperire legală la care sunt supuşi şi să plătească “taxele de şmecherie” pe care le percepe statul atotputernic prin instituţiile sale, cu toate că procesele-verbale de constatare a contravenţiei sunt nule în majoritate.

 

MOTIVE DE ANULARE A PROCESULUI-VERBAL DE CONTRAVENŢIE (CONTESTAŢIE)

 

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia .

CNADNR are la dispoziţie 6 luni să întocmească procesul-verbal (adică să vă aplice sancţiunea) şi încă o lună să vă comunice procesul-verbal de amendă.

O.G. nr.2/2001

art. 13 (1) – Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

art. 14 (1) – Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.

art. 17 – Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesuluiverbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică spune, pe scurt, că “înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic”.

Ori procesele-verbale de contravenţie se primesc pe hârtie şi nu “printr-un program informatic”.

În urmă cu câteva luni, ÎCCJ a pronunţat o decizie cu larg impact social. Este vorba despre un recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului – cu opinie favorabilă din partea Procurorului General Tiberiu Niţu şi admis de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ÎCCJ. Potrivit Deciziei ÎCCJ nr.6/16.02.2015, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor aplicate şoferilor surprinşi fără rovignetă, transmise acestora pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate în absenţa semnăturii olografe a agentului constatator.

 

Numai în 2014, CNADNR a aplicat sute de mii de sancţiuni şoferilor surprinşi de camerele de supraveghere plantate pe şosele, că au circulat pe şosele fără rovignetă, totalul amenzilor depăşind 200 de milioane de lei.

Prezentăm minuta Deciziei nr.6/16.02.2015 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ÎCCJ în dosarul nr.14/2014 :

Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte ca :

În interpretarea li (şi) aplicarea dispoziţiilor art.17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările, raportate la dispoziţiile art.4 pct.14 şi art.7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art.8 alin (1) din O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a, alin.(2) şi alin.(3) din acest motiv, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Obligatorie, potrivit art.517 alin.(4) din C.Proc.civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.02.2015.

Recursul în interesul legii a fost promovat ca urmare a practicii neunitare existente la nivelul Curţilor de Apel. Procurorul General al României Tiberiu Niţu a împărtăşit opinia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.

 

Politica