sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinţiul, cele mai puţine cereri la APIA

În judeţul Mehedinţi, până săptămâna trecută la APIA, s-au depus cereri pentru subvenţia pe anul 2015, pentru suprafaţa de 115 800 de hectare, comparativ cu cele 184 000 de hectare înregistrate în 2014, ceea ce corespunde unui procent de 63% şi plasează judeţul pe ultimul loc pe ţară. Motivele care ţin de scăderea suprafeţelor eligibile sunt legate de legislaţia greoaie de depunere a cererilor de către fermieri şi care s-a modificat până în ultimul moment, de faptul că nu se mai dau subvenţii pentru tereurile necultivate, dar şi de angajaţii multor primării care nu au eliberat adeverinţe celor care nu au avut titluri de proprietate.Potrivit informaţiilor furnizate de APIA Mehedinţi, se înregistraseră cereri pentru 63% din suprafaţa agricolă a judeţului. Diferenţa până la 184 000 de hectare neînregistrate sunt în majoritate păşuni, iar oamenii au renunţat să mai ceară subvenţie întrucât până în ultimele zile, ordinul prevedea ca aceştia să aibă şi animale pentru a face dovada că valorifică păşunea. Chiar dacă s-a modificat ordinul, oamenii au renunţat. Şefa APIA Mehedinţi speră ca procentul să crească deşi acum se calculează penalizări la cei care depun cererile după data de 15 iunie. ,,Până în acest, moment s-a înregistrat un procent de 63% din suprafaţa totală eligibilă a judeţului Mehedinţi, raportându-ne la anul 2014. Procentul mic se datorează, în principal faptului că judeţul Mehedinţi este un judeţ care are un relief variat, ori în zona de deal sunt foarte mulţi fermieri mici care s-au aflat în imposibilitatea de a cultiva suprafeţele. Aşa cum specifică Ordinul 619/2015 , pentru terenurile necultivate în acest an, nu se mai acordă subvenţie. O altă cauză care a contribuit la acest procent relativ scăzut este faptul că administraţiile locale nu au mai avut voie să depună cerere pentru subvenţie pe pajiştile comunale. Sperăm ca în perioada următoare să creştem acest procent, funcţionarii sunt mobilizaţi şi vor rămâne la program până la înregistrarea ultimului fermier.  Am avut discuţii, împreună cu Asociaţia Producătorilor Agricoli, ne vom deplasa la primăriile care au avut un procent scăzut de fermieri şi vom vedea ce fel de probleme au întâmpinat în elibearea documentelor”, a declarat directorul APIA Mehedinţi, Loredana Gherasimescu.

Stroescu îi încurajează pe ţărani

Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Mehedinţi, Cornel Stroescu, spune că oamenii nu ar trebui să fie descurajaţi de penalităţi şi să depună în continuare cererile. ,,Procentul mic de depunere a cererilor pentru subvenţia pe suprafaţă se datorează şi specificului judeţului. Mai mult de jumătate din judeţ este deal şi munte. Nu cred totuşi că aceasta este problema cea mai gravă. Am înâmpinat la unele primării probleme. Angajaţii nu au înţeles că a fost schimbat ordinul şi au încercat să aplice măsurile vechiului ordin, în sensul că pentru contractele de arendă trebuia să meargă fermierul la notar, cei care nu aveau taxă de succesiune, la fel. N-au înţeles că terenurile se pot trece la rubrica ”sub alte forme”, iar oamenii pot da declaraţie pe propria răspundere, primeau adeverinţa şi depuneau actele la APIA. Pentru judeţ este o pierdere, pentru economia judeţului şi pentru agricultură. Au fost oameni care au fost plimbaţi de la Primărie la APIA, primăriile dădeau vina pe APIA, dar cele mai importate acte le-au primit de la primării. Au fost şi primării care i-au ajutat pe oameni şi au digitizat pentru oameni, s-au implicat 100%.   Noi am anunţat fermierii să depună în continuare până pe 15 iulie cererile la APIA. Chiar dacă este o penalizare, nu este atât de mare.”, a declarat Cornel Stroescu. În încercarea de a creşte procentul suprafeţei eligibile, reprezentanţii APIA şi cei ai Asociaţiei Producătorilor Agricoli au plecat de luni, la primăriile cu cereri puţine pentru a afla care au fost problemele şi dacă ele pot fi rezolvate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

 

Politica